Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Un film la care nu se astepta nimeni a castigat premiul cel mare la Cannes. La cine a ajuns Palme d'Or

Ravnitul Palme d'Or a mers la regizorul britanic Ken Loach, pentru "I, Daniel Blake", o drama despre hibele sistemului de asistenta sociala din Anglia.

Un film la care nu se astepta nimeni a castigat premiul cel mare la Cannes. La cine a ajuns Palme d Or

Este a 12-a oara cand Loach participa la Festivalul de la Cannes si a doua oara cand pleaca acasa cu un Palme D'Or. Si la alte sectiuni, juriul pare sa fi ignorat cu desavarsire parerile criticilor de film.

Dupa ce a primit trofeul din mainile lui Mel Gibson, cineastul britanic a denuntat cu patima politicile de austeritate care i-au lasat fara aparare pe saracii Europei.

Acelasi mesaj razbate si din pelicula "I, Daniel Blake", o drama realista ce reda povestea unui vaduv de varsta mijlocie, care, dupa un infarct, nu mai poate munci si se loveste de tot soiul de piedici cand incearca sa obtina un ajutor social.

Regizorul canadian de numai 27 de ani a castigat Marele Premiu al Festivalului de la Cannes, echivalentul unei medalii de argint. Pelicula sa, inspirata dintr-o piesa de teatru, prezinta o zi din viata unui tanar homosexual - acesta isi anunta rudele, pe care nu le-a mai vazut de 12 ani, ca este pe moarte.

Regizoarea britanica a luat pentru a treia oara Marele Premiu al Juriului, gratie unei pelicule despre un grup de tineri nomazi din Statele Unite.

Filmul, care i-a lasat indiferenti pe cronicari, a triumfat la categoria scenariu si i-a adus iranianului Shahab Hosseini trofeul pentru interpretare masculina.

Actrita de telenovele din Filipine a plecat acasa cu trofeul pentru interpretare feminina, desi unii cronicari au spus ca rolul ei este mai degraba secundar. Este doar una dintre criticile respinse cu vehementa de juriu.

George Miller, directorul si presedintele juriului: "A fost un juriu incredibil de riguros. Am putea spune ca am dezbatut mai mult decat orice juriu de pana acum si nimic nu a ramas nespus."

Dupa ce au fost premiati castigatorii, multi critici de film si participanti la festival si-au exprimat dezamagirea pe Twitter. Un cronicar francez a remarcat ca, anul acesta, juriul a rasplatit "socialul si umanismul, in detrimentul filmelor stralucitoare".


Castigatorii editiei din 2016 a Festivalului de Film de la Cannes:


 

Palme d'Or: "I, Daniel Blake" al regizorului britanic Ken Loach

Marele Premiu : "Juste la fin du monde" al canadianului Xavier Dolan

Premiul pentru regie ex-aequo: romanul Cristian Mungiu pentru "Bacalureat" si francezul Olivier Assayas pentru "Personal Shopper"

Premiul pentru scenariu: iranianul Asghar Farhadi pentru "Clientul" Premiul juriului: "American Honey" al britanicei Andrea Arnold

Premiul pentru interpretare feminina: Jaclyn Jose in "Ma'Rosa" al filipinezului Brillante Mendoza

Premiul pentru interpretare masculina: Shahab Hosseini in "Clientul" al iranianului Asghar Frahadi

Camera d'Or: "Divines" al regizoarei franceze Houda Benyamina

Palme d'Or penru scurtmetraj: "Timecode" al spaniolului Juanjo Gimenez




Cele mai citite

Victor Rebengiuc si Marcel Iures, dialog de poveste cu amintiri din copilarie
Pornind de la filmul "Octav", care va avea premiera in cinematografe pe 6 octombrie, Marcel Iures si Victor Rebengiuc au acceptat provocarea de a depana amintiri din copilarie.
Citeste mai mult ►