marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Silver Linings Playbook: cea mai premiata comedie din 2012. Bradley Cooper in rol de nebun: E cel mai greu film din cariera mea

Filmul Silver Linings Playbook a fost insa marele invingator la cea de-a 17-a gala Satellite Awards, organizata duminica seara, la hotelul Intercontinental din Beverly Hills.

Silver Linings Playbook: cea mai premiata comedie din 2012. Bradley Cooper in rol de nebun: E cel mai greu film din cariera mea


Aceasta comedie cu accente dramatice, regizata de David O. Russell, s-a impus la cinci categorii de premii, inclusiv cel pentru cel mai bun film al anului. David O. Russell a fost desemnat cel mai bun regizor, iar protagonistii filmului - Bradley Cooper si Jennifer Lawrence - au fost desemnati cel mai bun actor, respectiv cea mai buna actrita. Acelasi film s-a impus si la categoria "cel mai bun montaj" (Jay Cassidy si Crispin Struthers).


Filmul a primit si 4 nominalizari la Globurile de Aur 2013 pentru cel mai bun film - comedie / musical, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor si cea mai buna actrita in roluri principale. Cu ambitii la Oscar in 2013, Silver Linings Playbook este adaptarea pentru marele ecran a romanului scris de Matthew Quick. Filmul spune povestea lui Pat (Bradley Cooper) fost profesor de liceu, care a petrecut 4 ani intr-o clinica destinata tratarii bolilor nervoase dupa ce a fost inselat si parasit de sotia lui, Nikki.

 

Dupa externare se muta inapoi in casa parintilor, hotarat sa-si reconstruiasca viata si sa devina barbatul dorit dintotdeauna si sa-si recucereasca fosta sotie. Totul se schimba insa cand o cunoaste pe Tiffany (Jennifer Lawrence) o tanara vaduva care sufera de o depresie severa cauzata de moartea sotului. Afectiunile mintale cu care se confrunta amandoi ii apropie pe Tiffany si Pat, care devin prieteni si incep sa aiba sentimente profunde unul fata de altul.



Silver Linings Playbook
il are in centrul povestii pe Bradley Cooper intr-un rol in care actorul isi arata calitati nedescoperite inca de fani. Prin urma nu va astepati la roluri de genul "The Hangover" sau "Wedding Crashers."In multe aspecte Bradley Cooper este o revelatie in rolul unui barbat ce sufera de tulburare bipolara si care este disperat sa reintegreze in viata sa dupa o perioada petrecuta intr-o institutie de boli mintale" a scris The Wrap.




Bradley Cooper
a povestit cat de intimidat a fost de acest rol :"Nimeni nu mi-a dat inainte sansa de a juca un astfel de rol, asa ca am avut emotii. Mi-am spus << Nu stiu daca o pot face iar daca David O. Russell o regizeaza, sigur nu pot sa ma prefac>>".


Bradley a povestit ca s-a temut sa preia acest personaj, jucat alaturi de Jennifer Lawrence, fiindca inainte nu mai avusese  niciodata de imbinat cu atata precizie si subtilitate comedie cu drama. In afara de lipsa de experenta cu astfel de roluri, pe Cooper l-a speriat si ideea de a filma cu regizorul David O. Russell.


Intrebat daca acest film incearca sa indeparteze stigma asociata cu persoanele bolnave psihic, actorul a raspuns: Nu cred ca acesta este rolul nostru. David (David O. Russell) si-a dorit sa spuna povestea autentica a unor oameni dragi lor. Cu cat o faci mai specifica cu atat mai multe lucruri pot fi extrase. Daca abordezi o idee mare, ajungi pedant".


Actorul in varsta de 37 de ani a explicat modul in care isi alege filmele: "Nu mi-am spus niciodata << Fac 3 filme ca The Hangover si dupa aia o sa lucrez cu regizorii care imi plac>>. Pur si simplu vreau sa lucrez cu regizori minunati."

Actorul a vorbit si despre urmatorul sau proiect un film tot in regia lui David O. Russell: "Este un film fara titlul pentru moment, despre Abscam. In anii '70 in New Jersey si Delaware au fost arestati o serie de politicieni in urma unei operatiuni FBI. Nu va fi genul de film baieti buni vs baieti rai cum The Fighter nu a fost un film despre batai. Este un film despre lumea in care traim."


Actorul nu crede in zvonurile alimentate de presa cu privire la sansele sale la un Oscar:  "Daca am invatat ceva in cei 10 ani de cand sunt in aceasta industrie este sa nu am incredere in zvonuri. Am facut un serial Kitchen Confidential. Dupa primul episod cineva mi-a spus:<<Stai linistit. Viata ta se va schimba. Vei primi un Emmy>>. Au anulat serialul dupa 3 episoade."


Starul american a mai dezvaluit ca Sam Rockwell in Seven Psychopaths l-a impresionat cel mai mult in acest an, insa l-a iubit si pe Tom Hardy in The Dark Knight Rises. "As fi vrut sa-i vad fata mai mult in film, pentru ca era clar ca intrase complet in personaj."

 

Silver Linings Playbook va avea premiera in Romania pe 1 februarie 2013


Galerie foto


Modifică setările cookies