marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Ricky Gervais va fi gazda Premiilor Globurilor de Aur, in 2016, pentru a patra oara

Comediantul britanic Ricky Gervais va gazdui din nou gala Globurilor de Aur in luna ianuarie, dupa ce a mai prezentat aceasta prestigioasa ceremonie intre 2010 si 2012, relateaza AFP.

Ricky Gervais va fi gazda Premiilor Globurilor de Aur, in 2016, pentru a patra oara

Asociatia presei straine de la Hollywood (HFPA), care decerneaza aceste premii pentru cinema si televiziune, si canalul de televiziune NBC, care le transmite, au mizat din nou pe umorul acid al actorului.

La ceremoniile anterioare, Ricky Gervais a declarat ca ii place sa bea la fel de mult ca Mel Gilbson, care a avut probleme serioase cu alcoolul, sau l-a ridiculizat pe Johnny Depp, dupa ce actorul a marturisit ca a nu a vazut versiunea finala a filmului "The Tourist" (2010).

"Sunt pe cale sa fac o lista. Cine e simpatic si cine e rautacios. Este bine ca sunt beat, altfel ideea de a gazdui din nou Globurile de Aur mi s-ar fi parut o reala pacoste", a scris pe Twitter actorul si scenaristul de 54 de ani, cunoscut pentru filmele "The Office", "The Ricky Gervais Show" si "Derek".

In ultimii trei ani, ceremonia a fost gazduita cu succes de duo-ul Tina Fey si Amy Poehler.

Urmatoarea editie a Globurilor de Aur va avea loc la 10 ianuarie la Hotel Beverly Hilton din Los Angeles, iar nominalizarile pentru aceasta editie vor fi anuntate la 10 decembrie
 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies