marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Reactii dupa nominalizarile la Oscar. Academia Americana de Film, criticata pentru ca este al doilea an in care niciun actor de culoare nu se afla in competitie

Lista nominalizarilor la premiile Oscar a starnit diverse reactii in randul cinefililor. Multi dintre ei au blamat "lista alba" a celor propusi pentru trofeu. Si asta pentru ca niciun actor de culoare nu a fost nominalizat.  Filmul cu Leonardo DiCaprio in rol principal domina cursa din acest an.

Reactii dupa nominalizarile la Oscar. Academia Americana de Film, criticata pentru ca este al doilea an in care niciun actor de culoare nu se afla in competitie

Dupa ce au fost anuntat nominalizarile la Premiile Oscar 2016, au existat si nemultumiri in ceea ce priveste lista mult asteptata. Niciun actor de culoare nu a fost propus pentru un Oscar. Pe o retea de socializare a aparut chiar un hashtag care face referire la "Oscarurile Albe".

Will Smith ('Concussion'), Michael B. Jordan ('Creed'), Idris Elba ('Beasts of No Nation') si Samuel L. Jackson ('The Hateful Eight') sunt actorii care puteau aspira macar la o nominalizare, conform presei straine.

Tonya Hart: "Este dezamagitor din diferite motive, nu doar ca era o mandrie pentru americani si pentru oamenii de culoare. Cum poti sa ai 10 categorii si sa alegi 8 filme, fara a include pelicula "Straight outta compton". Cum poti sa faci asta?"

 


Titlurile nominalizate la categoria cel mai bun film: The Big Short, Bridge of Spies, Brooklyn, Mad Max: Fury Road, The Martian, The Revenant, Room, Spotlight. Inca 11 nominalizari, inclusiv pentru interpretare si regie, s-au adunat in dreptul filmului "The Revenant: Legenda lui Hugh Glass". Ar putea fi in sfarsit rolul care sa-i aduca lui DiCaprio primul Oscar din cariera.

Leonardo Di Caprio: "Este impresionant! De fiecare data cand joci intr-un film dai totul si atentia ta se concentreaza pe acest lucru. Acest film mi-a luat un an din viata, lui Alejandro (Inarittu) trei sau patru ani. Asa ca este un sentiment grozav cand esti recunoscut in acest fel, in special cand iti dai sufletul pentru ceva."

Epopeea - descrisa de critici drept un triumf al spiritului uman - este un voiaj emotional intre teama, dorinta de razbunare si deznadejdea provocata de pierderea celor apropiati. Scenele socante au fost filmate magistral de Emmanuel Lubezki, in locuri de o frumusete rapitoare. Iar arta efectelor speciale atinge noi culmi ale realismului.


Alejandro Gonzalez Inarritu: "Nu cred ca exista o formula. In primul rand, sunt necesare cat mai multe povesti despre minoritati si despre astfel de oameni din lumea intreaga si trebuie sa fie reproduse bine."

Optiunile Academiei Americane i-au bucurat nespus pe fanii patimasi ai filmului "Mad Max: Fury road", care a avut de altfel si recenzii elogioase. Pelicula a strans 10 nominalizari, urmata de The Martian - cu 7.  Dupa ce duminica a castigat un Glob de Aur, pelicula "Fiul lui Saul" are mari sanse sa-si adauge in palmares si un premiu Oscar pentru cel mai bun film strain. In aceasta creatie ravasitoare despre Holocaust joaca si Levente Molnar, actor la teatrul maghiar din Cluj.


Laszlo Nemes, regizor
: "Chiar si un film de debut poate fi in aceasta situatie, nu este imposibil. Nu suntem genii, doar am muncit foarte mult."


"La categoria cea mai buna interpretare feminina sunt nominalizate: Cate Blanchett in Carol, Brie Larson in Room, Jennifer Lawrence in Joy, Charlotte Rampling in 45 years si Saoirse Ronan in Brooklyn."

Saoirse Ronan: "Este o onoare. Sa primesti o astfel de recunoastere din partea Academiei, pentru ca, de altfel, sunt colegi cu tine, sunt persoane cu care ai lucrat sau carora le-ai admirat cariera, inseamna foarte mult."


"Nominalizarile pentru rol principal masculin sunt: Bryan Cranston in Trumbo, Matt Damon in The Martian, Leonardo DiCaprio in The Revenant, Michael Fassbender in Steve Jobs si Eddie Redmayne in  "The Danish Girl".


Si pelicula in care joaca Levente Molnar, actor la teatrul maghiar din Cluj, a fost nominalizata la categoria cel mai bun film strain.

 

Statuetele Oscar vor fi decernate pe 28 februarie, iar maestru de ceremonii va fi Chris Rock.
 



Modifică setările cookies