marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Penelope Cruz va juca in sezonul al treilea al serialului ”American Crime Story”. Ce vedeta din lumea modei va interpreta

Actrita spaniola Penelope Cruz va interpreta rolul creatoarei de moda Donatella Versace in urmatorul sezon al serialului-antologie ”American Crime Story”, informeaza New Musical Express.
Penelope Cruz va juca in sezonul al treilea al serialului American Crime Story . Ce vedeta din lumea modei va interpreta

Dupa un prim sezon apreciat de criticii de specialitate, care a fost dedicat procesului lui O.J. Simpson, serialul ”American Crime Story”, o antologie dedicata unui criminal ale carui fapte au marcat mass-media si au captivat atentia publicului, va reveni pe micile ecrane cu o noua serie de episoade, relateaza News.ro.


Fiecare sezon va prezenta un caz diferit.


Al doilea sezon al serialului, dedicat uraganului Katrina din 2005, intitulata ”Katrina”, va fi difuzat in Statele Unite la inceputul anului 2018.
Urmatorul sezon, al treilea, va fi o dramatizare de televiziune a anchetei desfasurate in 1997 in urma asasinarii designerului italian Gianni Versace de catre Andrew Cunanan.


Acel sezon, intitulat ”Versace”, va fi difuzat tot in 2018, la sase luni dupa incheierea sezonului ”Katrina”, si o va include in distributie pe celebra actrita spaniola Penelope Cruz.


Vedeta spaniola o va interpreta pe Donatella Versace, sora lui Gianni Versace - interpretat in serial de actorul Edgar Ramirez.
Andrew Cunanan, asasinul lui Gianni Versace, va fi jucat de Darren Criss, un star al serialului ”Glee”.
Sezonul intitulat ”Versace” va avea la baza cartea ”Vulgar Favors”, de Maureen Orth, iar creatorul miniseriei, Ryan Murphy, va regiza primul episod.
Producatorii show-ului intentioneaza sa produca si alte sezoane dupa ”Versace”, iar unul dintre ele ar putea fi dedicat scandalului din 1998 in care a fost implicata Monica Lewinsky.


Despre Penelope Cruz


Penelope Cruz, nascuta pe 28 aprilie 1974, este una dintre cele mai cunoscute actrite din Spania. A semnat primul ei contract cu un agent la varsta de 15 ani si a debutat in actorie la varsta de 16 ani, in televiziune. In anul urmator, a debutat pe marele ecran, cu un rol in filmul ”Iubire neimplinita/ Jamón, jamón” (1992), laudat de critica internationala. Printre rolurile importante pe care le-a jucat in anii 1990 si 2000 se numara cele din pelicule precum ”Sage fierbinte/ Carne trémula” (1997), ”Deschide ochii!/ Abre los ojos” (1997), ”Dragoste de cowboy/ The Hi-Lo Country” (1998), ”Totul despre mama mea/ Todo sobre mi madre” (1999), ”Femeia mereu deasupra/ Woman on Top” (2000). A devenit o vedeta de talie mondiala cu ajutorul rolurilor principale pe care le-a interpretat in patru pelicule lansate in 2001 - ”Deschide ochii/ Vanilla Sky”, ”Sin noticias de Dios”, ”Idila capitanului Corelli/ Captain Corelli's Mandolin” si ”Visul alb/ Blow”.


Primul sezon al serialului ”American Crime Story” i-a avut in rolurile principale pe actorii Cuba Gooding Jr., Sarah Paulson, John Travolta si a castigat o serie de trofee prestigioase, inclusiv doua Globuri de Aur si noua Primetime Emmy.



Modifică setările cookies