marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

OSCAR 2015: Felicity Jones in fata celei mai mari provocarii a carierei, interpretarea rolului lui Jane Wilde: "Nu am vrut sa ii creez imaginea unei simple sotii, ci a persoanei care sta in spatele unui om de succes"  

La 31 de ani, Felicity Jones se afla in cel mai bun moment al carierei, rolul sotiei lui Stephen Hawking din filmul biografic The Theory of Everything aducandu-i numeroase trofee la festivalurile si competitiile importante, dar si prima nominalizare la Oscar din cariera.

OSCAR 2015: Felicity Jones in fata celei mai mari provocarii a carierei, interpretarea rolului lui Jane Wilde: Nu am vrut sa ii creez imaginea unei simple sotii, ci a persoanei care sta in spatele unui om de succes

Cand The Theory of Everything a debutat la Festivalul de Film de la Toronto, criticii, dar si publicul larg nu au contenit sa laude reprezentatia lui Eddie Redmayne in rolul lui Stephen Hawking, cel care intre timp a devenit si unul dintre favoritii la castigarea Oscarului.
 

Cu toate ca actorul britanic a fost cel care a iesit in evidenta, un rol important in transformarea si evolutia personajului sau l-a avut Felicity Jones, cea care a interpretat-o pe Jane, sotia lui Stephen Hawking. 


"Il iubesc si el ma iubeste pe mine. Vom lupta impreuna cu aceasta boala" este una dintre replicile pe care Jane Hawking le spune in film, replica ce ii caracterizeaza perfect personajul pe care il joaca, o femeie puternica si luptatoare, gata sa-si sacrifice viata pentru binele sotului si al familiei sale.



Asa cum Eddie Redmayne a avut oportunitatea de a-l intalni pe Stephen Hawking inainte de a incepe filmarile, acelasi lucru s-a intamplat si pentru Felicity Jones, aceasta reusind sa petreaca o buna perioada de timp cu cea pe care urma sa o "aduca la viata" in film. 
 

"Am citit cartea, apoi m-am intalnit cu ea. Este primul rol la care am avut aceasta oportunitate, sa cunosc personajul pe care il joc. M-am straduit sa observ toate elementele definitorii ale lui Jane, incepand de la vocea ei. Are un mod special de a vorbi, destul de ascutit, de aceea am lucrat cu un antrenor pentru a ma apropia cat mai mult", a declarat actrita intr-un interviu acordat celor de la ew.com.



 

"Am citit cartea scrisa de Jane din scoarta in scoarta. Inainte de filmari, in timpul lor, de vreo sase ori am revenit la ea. Este foarte sincera, asa ca m-a ajutat destul de mult sa am parte de acel monolog al ei. A fost important sa prezint asa cum trebuie povestea lui Jane, deoarece este o femeie fenomenala. Chiar si Stephen a recunoscut ca nu ar fi supravietuit fara ajutorul ei. Nu am vrut sub nicio forma sa ii creez imaginea unei simple sotii, ci a persoanei care sta in spatele unui om de succes si care face toata munca dificila", a explicat Felicity.
 

"Ne-am intalnit la ea acasa, impreuna cu sotul ei Jonathan. Mi-a gatit cina si am vorbit mult despre Stephen, despre felul in care a evoluat relatia lor, mi-a arata diverse fotografii de cand s-au intalnit pentru prima data, asa ca m-am simtit ca si cum m-ar fi invitat sa-i cunosc adevarata viata, nu doar una pe care ar putut sa mi-o prezinte asa cum isi dorea. Cand a plecat, mi-a spus: 'Am incredere completa in tine'", a adaugat aceasta.
 

Daca pentru Eddie Redmayne transformarea a fost una evidenta, mai ales din punct de vedere fizic, Felicity Jones a lucrat mai mult din punct de vedere mental, eforturile pe care le-a facut fiind de-a dreptul remarcabile. 



 

"Credinta face parte din viata ei, iar eu nu sunt religioasa de felul meu. Am vizitat cateva biserici din Londra pentru a observa care sunt trairile oamenilor, ce comportament au, care sunt obiectivele la care se raporteaza", a explicat Felicity.


"A fost o provocare destul de mare sa interpretez rolul unei femei de la inceputul tineretii pana spre 40 de ani. Am participat la cursuri de dans si miscare la Guildhall School of Music and Drama, deoarece mi-am dorit sa prezint cat mai bine evolutia corpului si felul in care acesta se modifica odata cu inaintarea in varsta", a recunoscut Felicity Jones pentru deadline.com.


Actrita a acordat atentia necesara si pregatirii pentru ingrijirea lui Stephen Hawking, asa ca a petrecut o buna perioada de timp alaturi de bunica sa care sufera de dementa pentru a intelege ce inseamna "sa pastrezi esenta si demnitatea unei persoana care sufera o drama teribila".



Odata cu evolutia bolii lui Stephen Hawking, Jane a fost nevoita sa aiba grija de acestea si de cei trei copii ai lor, sa urmareasca studiile acestuia, ajungand pana in stadiul in care trebuia sa le explice musafirilor teoria gravitationala folosindu-se de pastai si cartofi.


"Eddie si cu mine ne-am completat perfect, asa cum Stephen si Jane ajunsesera sa formeze o singura persoana din multe puncte de vedere. Jane a devenit corpul si vocea lui Stephen, situatia care a adus o serie de frustrari de ambele parti, asa ca intre noi a trebuit sa apara o anumita sincronizare", a marturisit aceasta. 



"Nu pot sa va spun de cate ori am repetat acasa acea secventa (n.r. scena cu pastaile si cartofii) inainte de filmari. Ore intregi. Am studiat impreuna cu Eddie si James Marsh si despre gaurile negre, insa va marturisesc ca nu au fost cele mai inteligente discutii", a declarat pentru The Guardian.
 

Unul dintre momentele cu adevarat emotionante de care a avut parte Felicity Jones pe platourile de filmare a fost atunci cand l-a intalnit pe Stephen Hawking. "Ne urmarea de aproape o ora, iar eu si Eddie de-abia asteptam sa vedem ce parere are. Una dintre asistentele sale a venit si mi-a adus un bilet in care Hawking m-a intrebat daca pot sa-l pup. I-am spus ca este incredibil. Stateam in fata lui cu Eddie si incercam sa vorbim fara sa parem niste idioti", a povestit actrita pentru Telegraph.


Felicity Jones a fost crescuta de mama ei in Birmingham, parintii acesteia divortand cand avea doar trei ani. Unchiul ei a fost actor, iar mama a dus-o in mod constant la teatru si la concerte. S-a inscris la un after-school de drama cand avea 11 ani, iar apoi si-a definit studiile la Oxford.

 
The Theory of Everything se concentreaza pe relatia dintre savantul Stephen Hawking si prima sa sotie, Jane, interpretata de Felicity Jones. Ambii actori au fost laudati pentru reprezentatiile puternice si autentice din filmul regizat de James Marsh.



Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies