marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Mad Max: Fury Road, prima imagine cu Tom Hardy dupa un razboi nuclear ce distruge lumea in filmul de 100 de milioane de $

Fanii seriei Mad Max au un nou motiv de bucurie, dupa ce a fost lansata prima imagine cu Tom Hardy din Mad Max: Fury Road.

Mad Max: Fury Road, prima imagine cu Tom Hardy dupa un razboi nuclear ce distruge lumea in filmul de 100 de milioane de $

 

Producatorii de la Warner Bros au lansat oficial prima imagine cu Tom Hardy din Mad Max: Fury Road. Actorul britanic de 35 de ani preia rolul iconic al lui Max, cu care Mel Gibson a scris istorie in anii '80.

 

Mad Max: Fury Road este a patra productie din seria Mad Max care continua aceeasi lupta acerba pentru supravietuire si suprematie intr-o lume post apocaliptica plina de arme sofisticate si vehicule bizare. Filmul va fi regizat de George Miller, cel care s-a ocupat si de celelalte filme din serie. Se pare ca filmarile s-au incheiat saptamana aceasta, pelicula urmand sa se lanseze in cinematografe in 2014, in format 3D.

 

Imaginea a fost oferita de actorul Tom Hardy echipei de filmare in ultima zi si exista si versiunea cu autograf. Se pare ca Hardy s-a simti foarte bine la filmari: "A fost o experienta uimitoare. Este un film mare, cu buget imens si plin de cascadorii deosebite. Pelicula preia actiunea de unde s-au incheiat filmele cu Mel Gibson si va duce seria Mad Max la un cu totul alt nivel." a martursit actorul pentru Belfast Telegraph.

Acest proiect a fost initiat inca din iunie 2010 si filmarile se vor derula in Australia, la fel ca si pentru celelalte filme ale seriei, si aduce mai multe noutati. Cea mai importanta este distribuirea lui Tom Hardy in rolul principal, in defavoarea lui Mel Gibson care a declarat ca varsta sa de 56 de ani nu mai este potrivita pentru personajul lui Max. Filmul are un buget de 100 de milioane de dolari, potrivit imdb.com.

 

 

Producatorii au declarat ca Mad Max: Fury Road va fi o relansare a universului lui Max, o schimbare adusa lumii in care acesta va duce aceleasi lupte dure insa intr-o maniera mai moderna. Din distributie, pe langa Tom Hardy, mai fac parte Charlize Theron, Nicholas Hoult, Rosie Huntington-Whiteley si Zoe Kravitz.


Charlize Theron o va juca pe Furiosa, rol pentru care a ales sa se tunda zero, imagine care i-a socat pe fani.  Ea a declarat ca este extrem de incantata sa faca parte dintr-un univers legendar: "Sa ai sansa sa readuci la viata o astfel de lume, pentru mine este ceva nemaipomenit. Originalul Mad Max a creat o lume intensa si mi s-a parut amuzant sa vin si sa imi las si eu amprenta" a spus Theron.


Mad Max: Fury Road
este intens asteptat de fanii seriei Mad Max, care va fi readusa la viata cu acest film. Seria Mad Max a fost cea care l-a propulsat pe Mel Gibson in randul celor mai mari staruri de la Hollywood. Regizorul George Miller planuieste sa mai faca inca doua filme din noua serie, insa conteaza mult cum va fi primit de public acesta.


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies