marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Actorul Ion Lucian a murit. Citeste aici povestea sa

Actorul Ion Lucian a murit sambata seara, la varsta de 88 de ani, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, unde a fost internat pe 11 martie, cu suspiciune de bronhopneumonie si anemie.

Actorul Ion Lucian a murit. Citeste aici povestea sa

Directorul si fondatorul Teatrului Excelsior, Ion Lucian s-a nascut pe 22 aprilie 1924, in Bucuresti si a absolvit Academia regala de teatru si muzica din Bucuresti in 1945.

Ion Lucian urma sa primeasca, in martie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) din Capitala, dar ceremonia a fost amanata, din cauza bolii artistului. El a fost internat pe 11 martie, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, cu suspiciune de bronhopneumonie si anemie, iar sambata seara, maestrul a trecut in nefiinta.


Lucian, un cunoscut actor de teatru, regizor, scenarist si dramaturg, s-a nascut pe 22 aprilie 1924, in Bucuresti. A absolvit Academia regala de teatru si muzica din Bucuresti, in 1945.La 18 ani, juca pe scena Teatrului National din Bucuresti, apoi, din 1945 pana in 1947, a fost angajat al Teatrului de Opereta Alhambra. La Teatrul Municipal Bucuresti (actualul Teatru Bulandra) a jucat in perioadele 1947 - 1952 si 1956 - 1960. Pe scena Teatrului Nottara a urcat in 1952, pentru ca mai tarziu sa devina actorul Teatrului de Comedie (1960 - 1964; 1972 - 1990).


Fondator si director (1964 - 1972) al Teatrului pentru Copii "Ion Creanga" si al Teatrului Excelsior din Bucuresti (din 1990), Ion Lucian a fost profesor universitar la Institutul de Teatru si Film (1952 - 1956), iar intre 1998 si 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitala.


De-a lungul carierei, a fost invitat in calitate de actor si regizor in Italia, Belgia, Franta, Japonia, Canada, SUA. Dintre aceste realizari de succes pot fi amintite piese de Eugen Ionescu, o piesa proprie dedicata copiilor, "Cocoselul neascultator", montate la teatre din Paris, Caen, Rennes (Franta), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia). A tradus piese de Moliere, Eugene Labiche, Georges Feydeau si a publicat volumele "Le petit coq" (1975), "Fantezii pe teme umoristice" (1998) si "Stelute de umor" (2002).


In stagiunea 2010-2011, Ion Lucian a jucat la Teatrul National in piesa "Comedia Rosie", in regia lui Alexandru Tocilescu, iar din 2002 tinea capul de afis la Teatrul de Comedie in "...escu", de Tudor Musatescu.
Din filmografia sa pot fi amintite "Doua lumi si o dragoste" (1947), "Viata invinge" (1951), "Gelozia bat-o vina" (1954), "Doi vecini" (1958), "D'ale carnavalului" (1958), "Titanic vals" (1964), "Mofturi 1900" (1964), "Doctor fara voie' (1976), "Rosia de un kilogram" (1979), "Ramasagul" (1984), "Medalia de onoare" (2009).


In 1973 a fost numit membru in Asociatia Scriitorilor Francezi de Teatru si Muzica, cu sediul la Paris, in Asociatia Internationala a Teatrelor pentru Copii si Tineret, cu sediul la Paris, iar in 2001, al Clubului Diplomatiei Culturale. A fost numit, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. A primit distinctia de Artist Emerit in 1954, premiul UNITER pentru intreaga cariera in 2001 si premiul national UNITER pentru intreaga cariera dedicata tanarului public (2002). Ion Lucian a fost numit, totodata, Societar de Onoare al Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, cumul cu Excelsior (din 2002).


A primit titlul de Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare (Franta, 2004), o incununare a activitatii sale remarcabile desfasurata in spatiul francofon. A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I si II, Ordinul Meritul Cultural Clasa I, Ordinul National Serviciul Credincios in Grad de Cavaler. De asemenea, la editia 2007 a Festivalului Comediei Romanesti, i-a fost acordat premiul de excelenta.
Pe 4 mai 2011, a fost inaugurat in prezenta directorului Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior din Bucuresti, una dintre sali purtand chiar numele marelui actor, care a luptat pentru deschiderea acestei institutii de cultura

sursa Mediafax.ro


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies