marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Interstellar, arta din spatele stiintei: secretele filmului care exploreaza un univers unde nimeni nu a mai ajuns pana acum

Din 7 noiembrie, Christopher Nolan si Matthew McConaughey ne poarta intr-o calatorie interstelara, catre o noua galaxie. Interstellar a fost numit de presa poate cel mai ambitios film facut vreodata de la "2001: Odiseea spatiala" a lui Stanley Kubrick.

Interstellar, arta din spatele stiintei: secretele filmului care exploreaza un univers unde nimeni nu a mai ajuns pana acum

"Lumea asta este o comoara, dar ne spune de ceva vreme ca trebuie sa plecam" – Cooper (Matthew McConaughey)


Omenirea si-a modelat mereu destinul mergand dincolo de limite – de la primele nave care au mers dincolo de orizont, pana la primii pasi umani pe suprafata Lunii – cu toate acestea frontiera cea mai indepartata ramana inca de neatins. Regizorul/scenaristul/producatorul Christopher Nolan ne propune "Interstellar: Calatorind prin Univers", o perspectiva asupra intrebarii provocatoare legata de locul omenirii in Univers.
 

"Pentru mine, explorarea spatiului reprezinta extrema absoluta a ceea ce e experienta umana", spune Nolan. "Totul se rezuma la a incerca, intr-un mod sau altul, sa definim ce inseamna existenta noastra din perspectiva Universului. Pentru un realizator de film, natura extraordinara a catorva indivizi care imping limitele universului atins sau pe care-l pot atinge fiintele umane si deschid un set infinit de posibilitati. Am fost incantat de perspectiva de a face un film care sa ofere publicului o experienta prin ochii primilor exploratori care ies din galaxie, mergand catre o cu totul alta galaxie. Este o calatorie cum nu se poate mai mare si mai complex de povestit".


 

 


Actiunea se petrece in viitorul apropiat in care o criza agricola a ingenunchiat Pamantul. "Interstellar: Calatorind prin Univers" este cronica unei misiuni indraznete menite sa impinga barierele timpului si spatiului intr-un pariu uman disperat cu riscul extinctiei. "Am fost mereu interesat de care poate sa fie urmatorul pas in evolutia noastra. Daca Pamantul este un cuib, cum vom reactiona atunci cand va veni vremea sa-l parasim ?"


Pe aceasta panza nesfarsita a aventurii stelare pline de riscuri, Nolan ne spune ca, de fapt, ceea ce  da valoare filmului este povestea umana din centrul acestuia. "Simt sa magnitudinea si grandoarea spatiului sunt foarte interesante ca fundal pentru explorarea relatiilor interumane care sunt asa de puternice si de importante pentru noi, precum si legatura cu locul nostru in Univers".

 

 

Interstellar, cel mai emotionant film din cariera lui Christopher Nolan

 



Centrala in film este povestea relatiilor dintr-o singura familie. "In termeni generali, "Interstellar: Calatorind prin Univers" este aventura spectaculoasa a calatoriei in Univers", noteaza producatoarea Emma Thomas, "dar in centrul lui se afla povestea plina de emotie a unui tata si a copiilor lui. Ea vorbeste despre iubirea care exista in familii, despre notiunile de datorie si sacrificiu si despre legaturile noastre profunde cu celelalte fiinte umane".

Matthew McConaughey
a fost atras de legaturile emotionale care aduc povestea in dimensiunea umana. "Ceea ce mi se pare uimitor este ca, in timp ce emotia povestii este dat de scopul acestuia – aventura si descoperirea necunoscutului – unul dintre lucrurile care imi plac la Chris Nolan este umanismul pe care-l da el filmelor sale", spune actorul. "Nimeni nu se descurca mai bine decat el cu dimensiunile lumii, pentru ca, in cele din urma, totul este ceva personal si intim".

 

 


Anne Hathaway
leaga aceasta calitate a filmelor lui Nolan de acceptul care este pus pe riscul omului in aceasta intreprindere indrazneata. "De la inceputul timpului, incercarea de a ne extinde lumea sau de a ne duce civilizatia mai departe a implicat sacrificii mari ale unei maini de indivizi, care pun binele inaintea riscului personal. Acest film aduce un omagiu acelora care au destul curaj pentru a face asta".
Jessica Chastain adauga faptul ca filmul omagiaza si legaturile care ne sustin. "Aceasta poveste este plina de dor si de suferinta, dar in centrul ei este ideea frumoasa ca, si daca iubirea nu este ceva palpabil, ea ramane cu tine pe distante lungi in timp si spatiu".


Un colaborator vechi al lui Nolan, Michael Caine observa ca pulsul uman care bate in "Interstellar: Calatorind prin Univers" reflecta caracterul omului din spatele peliculei. "In viata privata, Chris este un om de familie si, fie ca este un thriller sau o aventura spatiala, filmele lui sunt tot timpul pline de umanism".


Nolan confirma ca, inca de cand si-a imaginat ambitiosul salt catre necunoscut, notiunea de familie a ramas punctul de reper. "Interstellar: Calatorind prin Univers" povesteste despre tot felul de lucruri – cine suntem, unde mergem – dar, pentru mine, este un film despre un tata. Pentru ca am pus aceste idei pe primul plan, filmul are o poveste, nu doar elemente spatiale".

 

"Ne uitam in sus, catre cer si ne intrebam despre locul nostru printre stele, acum privim in jos si ne intrebam care e locul nostru pe Pamant" – Cooper (Matthew McConaughey)

 

 


Co-scenaristul Jonathan Nolan recunoaste ca dimensiunile aproape de neconceput ale Universului i-au condus pe drumuri narative fascinante. "Realitatea universului este ca desi este minunat cand il privesti si te face sa te minunezi, e rece, lipsit de aer si vast, asa de vast ca habar nu avem cat de mare e", spune el. "Asa incat efortul de a aduce cat mai aproape de cele pamantene aceasta idee, pentru a va da o idee despre ce inseamna calatoria interstelara, nu este numai o experienta aparte, dar, din punct de vedere emotional, este o calatorie care poate afecta si izola fiintele umane".


In efortul lor de a reda spatiul cat se poate de fidel, la fel ca si pe personajele povestii, creatorii au avut avantajul de a lucra cu fizicianul Kip Thorne, a carui munca in a dezvalui cele mai exotice mistere ale universului a dat, practic, coloana vertebrala a scenariului. "Kip este autorul, educatorul si una dintre cele mai luminate minti", spune producatorul Lynda Obst. "Munca sa legata de detectarea valurilor gravitationale i-a permis sa analizeze gaurile negre si sa discute despre posibilitatea de a avea gauri de vierme. Acestea sunt concepte fascinante pentru o naratiune".

 


Pentru Thorne, care este si unul dintre producatorii executivi ai filmului, procesul a fost extraordinar. "Povestea a iesit din mintile fertile ale scenaristilor, dar mereu in limitele stiintifice sau a aceea ce putem extrapola in mod rezonabil cu privire la conceptele care sunt dincolo de frontierele cunoasterii noastre".

Christopher Nolan povesteste ca Thorne a testat fiecare idee narativa pentru a se asigura ca ea face fata unui scrutin stiintific. "Ca om de stiinta implicat in munca sa, Kip este mereu constient de faptul ca tot ceea ce spune poate fi gresit. Stiinta, mai ales la nivelul la care lucreaza Kip, sugereaza posibilitati incredibil de stranii si de fascinante din punct de vedere narativ, pentru ca avem de-a face cu un om de stiinta pentru care aceste posibilitati se extind mereu. Mi s-a parut ca atmosfera de lucru a fost una extrem de creativa".


Incercarea de a transforma scriptul intr-o experienta cinematografica imensa si plina de vibratii i-a atras pe toti intr-o aventura mare, care nu mai respecta reguli si care, desi se desfasura pe Pamant, oglindea uneori odiseea pe care o creau pe ecran. "Pentru mine important in crearea acestui film a fost sa incerc sa trimit publicul in spatiu", afirma Nolan, "sa-i pun in locul astronautilor care exploreaza aceste lumi si galaxii noi. De aceea sunt asa de incantat. Publicul va vedea spectacolul unei calatorii interstelare

 

 

 

In "Interstellar: Calatorind prin Univers", Matthew McConaughey joaca rolul principal, acela al lui Cooper, un fost pilot de incercare si inginer, inscriindu-se in traditia baietilor alimentati de adrenalina care au impins mereu mai departe limitele lor pentru a trasa drumul nostru catre stele. Pentru Christopher Nolan, exista un singur actor care sa poata sa redea fara probleme aceasta figura arhetipala. "El intruchipeaza tot ceea ce cautam pentru personajul Cooper – spiritul de aventura, o atitudine de tip cowboy si, cel mai important, caldura cuiva care tine la familia sa", spune regizorul. "El are toate aceste calitati pe care le are si personajul si, pe deasupra, are si mult umor si profesionalism. A fost o experienta minunata sa lucrez cu el in realizarea acestui film".
 


McConaughey il descrie pe Cooper ca fiind "un visator si un om dincolo de timpurile noastre. El nu trebuie sa fie fermier. El trebuie sa plece dincolo – acolo traieste el". Dar, in "Interstellar: Calatorind prin Univers", lumea are nevoie de fermieri, nu de piloti. Dupa ce o plaga a decimat rezervele de hrana, civilizatia s-a intors la munca pamantului si depinde de singura recolta viabila – aceea de porumb. "Viata se rezuma la a avea o recolta si apa curata", mai spune actorul. "Nu avem nevoie de exploratori, nu avem nevoie de astronauti, nu avem nevoie de idei stralucite. Dar Cooper incearca din rasputeri sa traiasca in aceasta lume si sa creeze un mediu bun pentru copiii sai".


 

 

 

Cu toate ca sunt actori tineri, am fost uimit de emotiile pe care Timothee si Mackenzie le-au adus in rolurile lor", ii lauda Thomas. "Momentul in care Cooper isi ia ramas bun de la Murph este emotionant, pentru ca ea nu-l crede ca se va intoarce. Mackenzie a frant inimile tuturor".
 

"Iubirea este cea care transcede spatiul si timpul" - Amelia Brand (Anne Hathaway)


Profesorul Brand este al saselea rol al lui Caine intr-un film al lui Nolan si, poate, cel mai complex din punct de vedere emotional. "Michael este una dintre marile vedete de film ale generatiei sale", spune Nolan. "El ofera un nivel de interpretare si o carisma de neegalat. In cazul "Interstellar: Calatorind prin Univers", a fost interesant sa-l vad cum duce acest personaj catre sfere in care nu l-am vazut mergand, ca actor. Intr-un asemenea punct al unei cariere fenomenale, aceasta a fost o experienta uimitoare".

 

Dr. Amelia Brand este interpretata de Anne Hathaway, care lucreaza din nou cu regizorul dupa colaborarea lor din "Cavalerul negru: Legenda renaste". "Anne este un talent extraordinar. Ea se pierde in personaj", remarca Nolan. "Este desteapta si interesata de stiinta, asa ca nu mi-a fost greu sa o vad ca Brand, un personaj care vede lumea prin lentilele stiintei. Dar, in acelasi timp, caldura pe care Anne o are, precum si interpretarea sa au facut ca personajul sa aiba calitati umane, dincolo de statutul de om de stiinta".
 

 

Hathaway recunoaste ca a fost impresionata de felul in care filmul evoca spatiu, dar a fost atrasa mai mult de calatoria emotionala pe care o fac personajele. "Conceptele din spatele filmului te pot tine treaz noaptea, dar povestea este si o frumoasa meditatie despre iubire", spune ea. "Daca privesti rasa umana din punct de vedere al evolutiei, trebuie sa iei in calcul si dragostea ca parte a ecuatiei, iar felul in care aceasta idee este tesuta in experienta lui Brand in aceasta misiune mi s-a parut miscatoare si foarte reala. Cred ca este ceva foarte curajos si extraordinar sa faci ceea ce a facut Chris, si anume sa incluzi iubirea in ADN-ul acestei mari aventuri spatiale". Prin gaura de vierme, in masiva nava Endurance, trec si al cincilea si al saselea membrii ai echipajului, doua masinarii militare numite CASE si TARS, care au fost create pentru a imita variantele lor umane. "O mare parte din ceea ce sunt programate sa faca este esprit de corps", spune Jonathan Nolan. "Au fost create pentru a creste moralul echipajului prin umor si un plus de curaj. Mi-a placut mult ideea de a crea acest grup de soldati care sa intruchipeze tot ceea ce este mai bun in noi, iar atunci cand nu mai este nevoie de ei, sa-i facem bucatele si sa-i putem recicla, transforma in combine agricole. TARS si CASE sunt ultimii din generatia lor".

 


Ambele masini au fost manuite in platoul de filmare de Bill Irwin, cu ajutorul unei instalatii hidraulice, iar vocea actorului se aude pe ecran ca TARS, in timp ce Josh Stewart este CASE in varianta finala a filmului. Irwin l-a vazut pe Case mai circumspect decat pe TARS, a carui voce a gasita prin interactiunea cu personajul Cooper, al lui McConaughey. "Se isca o cearta si Cooper spune: "Am impresia ca ai ton de fost militar", iar asta mi-a aratat felul in care ar trebui sa vorbeasca TARS", isi aminteste Irwin. "Asa ca a devenit un fel de ofiter de nivel mediu cu un umor de fost puscas marin".


Galaxia tinta are lumi care ofera speranta, dar nu ofera garantii. "Planeta noastra este ceva pretios si neobisnuit si cine stie daca mai sunt planete ca aceasta in Univers", spune Thomas. "Desigur, in Univers, ar putea exista alte planete care sa sustina viata, dar nimeni nu stie daca vom putea gasi vreodata una la fel de perfecta ca a noastra. Posibilitatea de a nu gasi nimic este unul dintre riscurile pe care le infrunta acest echipaj".

 


Un alt risc este timpul insusi. "Am fost mereu fascinat de timp ca experienta subiectiva", spune Nolan. "Dar, in cazul "Interstellar: Calatorind prin Univers", timpul este o forta externa care face parte din poveste, nu este doar perceptia unui personaj. Este aproape un personaj antagonic, dar nu e singurul pericol cu care se confrunta ei. Atunci cand te aventurezi intr-o poveste despre lupta dintre om si elemente, posibilitatile de a vedea amenintari la adresa lor devine tot mai exotica".


Jessica Chastain
, cea care joaca rolul protejatei profesorului Brand, adauga faptul ca disperarea tot mai mare a celor care incearca sa supravietuiasca pe Pamant nu face altceva decat sa intensifice urgenta misiunii personajelor de a gasi o solutie. "Ea este constienta, poate mai mult ca oricine, de cat de pretios este timpul".


La prima sa colaborare cu Nolan, Chastain a descoperit o atmosfera surprinzatoare pe platoul de filmare. "Este cel mai mare film pe care l-am facut, dar, de multe ori, aveam impresia ca facem un film independent", remarca ea. "Chris este fantastic in a orchestra filmarea la scara mare, dar se pricepe bine si la nivel uman si, in mijlocul acestei productii uriase, el a reusit sa concentreze atentia asupra micilor momente cu actorii. Este asa de priceput si de precis in felul in care regizeaza, incat doar cateva cuvinte spuse de el, ne pot face sa ne jucam mai bine rolurile".

 

 

 


Kip Thorne a stat si el cu membrii distributiei, pentru a le explica ideile stiintifice care apar in film. Emma Thomas explica: "Kip este un foarte bun profesor si, pentru ca a stat asa de mult cu distributia, acestia au reusit sa aduca latura stiintifica in film intr-un mod relatabil, uman, asa incat esti purtat in actiune de latura emotionala a filmului". De asemenea, actorii au beneficiat de o experienta reala – astronautul Marsha Ivins – care a venit pe platoul de filmare in timpul realizarii productiei. Thomas mai spune: "Marsha Ivins este un astronaut veteran care a fost de multe ori in spatiu. Ea este o inspiratie si a fost de acord sa ne impartaseasca din experienta pe care o are. Eu si Chris am avut sansa de a ne consulta cu ea si ea a discutat indelung cu actorii. Prezenta ei a fost nepretuita in a ne ajuta sa ne dam seama cum sa facem un film a carui actiune se petrece in spatiu sa para cat mai autentic".

Preferinta lui Christopher Nolan de a filma pe pelicula, nu digital a devenit un fel de marca a filmelor sale. Echipa sa de colaboratori, dintre care multi au lucrat cu regizorul timp de aproape un deceniu, a ajuns sa anticipeze viziunea regizorului si sa realizeze trucuri ingineresti menite a ajuta la capturarea a cat mai multa actiune pe camera. Scopul vast si naratiunea vizuala pe care el si le-a imaginat pentru "Interstellar: Calatorind prin Univers" au inspirat pe toti cei prezenti sa mearga pana dincolo de limite.
"Am fost mereu interesati de ceea ce putem face cu imaginea, dar ceea ce am vrut sa faca oamenii implicati in acest film a fost sa inteleaga ca puterea imaginii  trebuia sa fie o mai mare parte a acestui film decat a fost in celelalte filme ale noastre, pentru ca publicul sa fie direct afectat de aceasta si nu doar de reactiile personajelor", ne explica Nolan. "Din punct de vedere tehnic, asta ne-a purtat intr-o directie mult mai plina de aventura".
 

 


Camerele nu au filmat luni de zile aventura  spatiala, timp in care realizatorul a incurajat o colaborare unica intre Kip Thorne si supervizorul pentru efecte vizuale Paul Franklin, pentru a obtine un nivel de autenticitate fara precedent pentru Universul in care merg personajele din film. Thorne a mers la Londra pentru a se intalni cu echipa pentru efecte speciale de la Double Negative si a lucrat indeaproape cu creatorii de efecte speciale si cu creatorii de software pentru a da forma unor obiecte care sa fie cat se poate de reale din punct de vedere al standardelor stiintifice. "A fost fenomenal sa lucram cu Kip pentru ca el este, in mod evident, unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului XX, dar are si un suflet de artist", spune Franklin. "El a fost dispus sa abordeze, impreuna cu noi, aceste teorii extraordinare si ideile necesare pentru a spunea povestea. Vrem ca oamenii sa mearga intr-o calatorie si el a fost destul de generos in a ne pune la dispozitie timp si cunostinte legate de gaura de vierme si de gaurile negre".

 


Folosind ecuatiile lui Thorne legate de forta gravitationala – efectele fortei gravitationale asupra luminii din jurul unei gauri negre si calatoria printr-o gaura de vierme – Franklin si echipa sa de la Double Negative au putut da forma acestor obiecte profund misterioase la o rezolutie foarte mare si cu o acuratete mai mare decat s-a obtinut vreodata. Pentru Thorne, observarea realitatii acestora a dus la noi descoperiri relevatoare. "Tot ce pot sa spun este ca am vazut lucruri care m-au uimit", spune Thorne. "Am aflat lucruri ciudate despre cum arata gaurile negre si gaurile de vierme pe durata turnarii acestei pelicule".
 

 


"Avand efectul lentilelor gravitationale in jurul gaurii negre, apar anomalii uimitoare in ceea ce priveste schimbarile atunci cand privesti lucrurile dintr-un unghi diferit sau de la o alta distanta". Pentru "Interstellar: Calatorind prin Univers", Nolan a vrut sa combine intimitatea stilului de filmare pentru documentar cu frumusetea si textura pe care el simtea ca numai un film de format mare IMAX le poate oferi, ceea ce l-a facut  pe regizorul si directorul de imagine Hoyte van Hoytema sa exploreze moduri revolutionare de a folosi camera. "Am stiut mereu ca voiam imaginile largi, de exterior – prima imagine a gaurii negre sau a gaurii de vierme – sa fie filmate pe IMAX", spune regizorul. "Nu credeam ca putem folosi camera IMAX in cadre mai mici, mai intime, din cauza dimensiunilor si greutatii ei foarte mari. Dar Hoyte era hotarat sa o poarte pe umar, oricat de grea ar fi fost. Nu stiu cum a reusit, dar asta ne-a permis sa filmam mult mai mult cu camera IMAX decat am crezut initial ca este posibil".
 

 

Camerele montate si Waldo erau esentiale pentru incercarea lui Nolan de a evita folosirea ecranelor de chroma pentru "Interstellar: Calatorind prin Univers Camerele montate si Waldo erau esentiale pentru incercarea lui Nolan de a evita folosirea ecranelor de chroma pentru "Interstellar: Calatorind prin Univers.
 

 

 

In analele cinematografului SF, motoarele rachetelor fac zgomot si navele se reped catre spatiu, dar in "Interstellar: Calatorind prin Univers", Nolan a preferat sa nu aiba sunet. "Sunetul nu calatoreste in spatiu, asa ca, a folosi orice fel de efecte sonore pentru a portretiza mediul ar trada realismul", spune el.
 

 

De fiecare data cand treci la aceasta liniste, exista un sentiment ca tot aerul iese din camera. Asta iti aminteste permanent ca, dincolo de aceste ziduri mentale, este un mediu ostil si ca, daca e ceva care merge prost, moartea e instantanee. Asa ca, desi parea destul de radical sa avem momente de liniste totala in timpul filmului, alegerea s-a dovedit a fi buna". Acest contrast si-a gasit locul si in muzica lui Hans Zimmer, care este la a cincea sa colaborare cu Nolan. "Sunt momente in care Hans are o muzica foarte intima, cand te-ai astepta ca ea sa fie tare si bombastica si viceversa", afirma Nolan, "ceea ce reprezinta un mod foarte natural de a atrage atentia publicului la scara la care se intampla totul si, uneori, asta vine alaturi de contrastul dintre scara umana si cea interstelara".
 

 

Printre notele umane din alternarea muzicii marete cu cea intima este si o piesa numita "Day One", care a fost inspirata de propunerea extrem de neobisnuita a lui Nolan facuta compozitorului. "Hans este o parte foarte importanta din echipa mea de creatie si din acest film. I-am cerut sa compuna muzica inainte sa ma apuc eu sa rescriu scenariul", explica Nolan. "Nu i-am spus prea multe nici macar despre ce gen de film este".
 

 

 

Regizorul a trimis, dupa propunerea sa, un plic cu o scena scurta, scrisa la masina. Zimmer isi aminteste: "Era o fabula frumoasa despre un tata si relatia sa cu fiul lui, cu care am rezonat pentru ca propriul meu fiu nu vrea sa fie muzician, are visuri sa devina om de stiinta, asa incat Chris a pasat pe toate butoanele corecte".

 

 


 

Compozitorul s-a asezat la pian si a incercat sa-si evoce emotiile pe care le-a trait ca tata. Nu foarte mult dupa aceea, Nolan a venit sa asculte compozitia. Zimmer isi aminteste: "L-am intrebat ce crede si mi-a spus ca acum chiar trebuie sa faca filmul. Abia atunci a inceput sa povesteasca firul istoriei si am aflat ca era vorba de o fiica, nu de un fiu. Dar, pentru el, acea piesa despre experienta mea cu fiul meu a devenit centrul povestii. Si, in incercarea de a crea muzica, ne-am dat seama ca, cu cand nava se indeparta mai mult de Pamant, cu atat mai important era sa revenim la acea piesa si sa ramanem conectati la acele emotii".


 


 

Dupa ce aproape zece ani a tot patruns in adancimile tematice ale filmelor lui Nolan, compozitorul a vrut sa se rupa de orice fel de expresii pe care le-a mai folosit in trecut si sa inventeze o paleta noua pentru "Interstellar: Calatorind prin Univers". "Eu si Chris am abordat coloana sonora ca pe o aventura", spune el. "Voiam sa intram in acest proces cu mintea deschisa si sa vedem ce avea sa se intample. Asadar nu puteam fi fidel povestii daca nu-mi largeam orizontul".


Hans Zimmer a gasit coloana vertebrala pentru coloana sonora in notele pamantesti, dar inaltatoare ale unei orgi, un instrument pe care el il considera triumful inventiilor umane. "Este ceva extrem de uman la o orga, pentru ca trebuie sa respire", spune el. "La fiecare nota, auzi respiratia si, la notele cele mai inalte, este atata aer care este impins in incapere, incat il simti in plex si ferestrele incep sa se zguduie.

 

Dupa o lunga calatorie menita a o ajuta sa realizeze potentialul cinematografic al ideilor stiintifice ale lui Kip Thorne, producatoarea Lynda Obst recunoaste ca a izbucnit in lacrimi cand Nolan a proiectat filmul pentru prima data. "Chris a reusit sa introduca stiinta reala in materialul povestii si intelegi totul pentru ca este exprimat prin emotiile personajelor", spune ea. "Toate astea, in timp ce stai ca pe ghimpi in acest montagne-russe al calatoriei prin spatiu".

 


"Tot ceea ce face Chris – si motiveaza pe toti cei implicati in productie sa faca -  este menit a face din fiecare film o experienta noua pentru public si cred ca nicicand nu a facut asta mai bine decat in "Interstellar: Calatorind prin Univers", mai adauga Emma Thomas. "Pentru el este o poveste foarte personala, dar atat de multe dintre fatetele sale ating teme universale, de la iubirea familiei, la emotia explorarii si la ceea ce inseamna umanitatea". "Nu mai e nimeni care sa gandeasca asa cum o face Christopher", spune Matthew McConaughey. "El are o abordare originala si isi asculta instinctele. Eu mai cred ca incearca sa mearga mereu mai departe decat a ajuns data trecuta. Cand vezi acest film, vei stiu ca asa este, pentru ca eu cred ca e cel mai ambitios film pe care l-a facut vreodata".

 


Pentru Nolan, ambitia a avut un singur scop. "Vreau ca publicul sa vada povestea dezvaluindu-se pe marele ecran si sa se simta transportat", spune el. "In "Interstellar: Calatorind prin Univers", an avut norocul sa lucrez cu o distributie incredibila si cu parteneri ingeniosi. Cu totii am fost uniti in incercarea de a face fiecare moment mai real, pentru ca emotia de a face un film de mari proportii despre o calatorie printre stele ia, practic, publicul cu noi".


 

Interstellar ajunge in Romania pe 7 noiembrie si poate fi vizionat in format IMAX 2D. Filmul este distribuit in Romania de Freeman Entertainment.

 

 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies