marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Greuceanu vrea sa intre in competitia supereroilor lui Guillermo del Toro

Total Film a aruncat manusa iubitorilor de supereroi. Intr-un concurs lansat recent revista le-a propus tuturor muritorilor de rand sa-si inscrie eroii preferati intr-un concurs de proiecte. Insusi Guillermo del Toro va alege cel mai tare supererou.

Greuceanu vrea sa intre in competitia supereroilor lui Guillermo del Toro

articole relationate

 

Cainele din rezervor nu putea sa stea deoparte de la asa o provocare. Guillermo del Toro e sinonim cu  Pan’s Labyrinth, un fantasy de exceptie, iar romanii, desi nu au traditia supereroilor din benzile desenate, au si ei supereroii lor. Personajele din basmele noastre, populare sau culte, sunt supereroi in toata regula. Asa ca a fost odata si la drum!

Am trecut in revista cateva personaje, Fat-Frumos din lacrima, Praslea, Harap Alb si l-am ales pe Greuceanu lui Petre Ispirescu. Eroul nostru are puterea supranaturala de a se transforma: cand se da peste cap, Greuceanu devine porumbel, musca sau orice altceva viu ii e de folos. Nu-i lipsesc nici forta fizica, nici curajul, iar in dotare are un buzdugan (am inlocuit palosul cu buzduganul pentru ca sabii s-au tot vazut, buzdugane mai rar). Slabiciunea lui este nesiguranta.

Sidekick-ul e asigurat de fratele lui, cel care ii ofera tocmai acea doza de incredere necesara aventurilor pe care le traiesc. O alta mana de ajutor vine dinspre un personaj mitologic – Faurul Pamantului – plasat pe un taram intre lumea noastra si cea a zmeilor. 

La capitolul bad guys intra cei trei zmei care au furat Soarele si Luna lasand lumea noastra in intuneric, sotiile lor care incearca sa se razbune otravindu-i pe eroi in drumul lor de intoarcere si Mama Zmeilor, o creatura care ia forma unei furtuni si care soarbe prin crapatura unui perete un chip de fier al Greuceanului inrosit zile intregi in foc de Faurul Pamantului. Tot la bad guys intra si servitorul siret care fura buzduganul Greuceanului intr-un ultim twist al aventurii noastre.

Regulamentul concursului e foarte strict. Nu ai voie sa trimiti decat un titlu de film, un tagline de 2-10 cuvinte pentru poster si o descriere de 50 de cuvinte a proiectului. Asa ca pana saptamana viitoare trebuie sa inghesui lucrurile in acest set de reguli draconice. Daca aveti o idee de titlu sau de tagline care sa rupa gura targului sau daca stiti cum as putea traduce in engleza Greuceanu, Faurul Pamantului sau Mama Zmeilor, lasati-mi un comment. 

Daca aveti alta idee de proiect, va puteti inscrie aici. 



Modifică setările cookies