Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" - marele câștigător al premiilor BAFTA

Lungmetrajul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", regizat de Martin McDonagh, a fost marele învingător la cea de-a 71-a ediţie a galei BAFTA, organizată la Londra, unde această peliculă a câştigat 5 trofee, inclusiv la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film britanic".
Filmul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri - marele câștigător al premiilor BAFTA
Doi dintre actorii din distribuţia acestui film, Frances McDormand şi Sam Rockwell, s-au impus la categoriile "cea mai bună actriţă în rol principal" respectiv "cel mai bun actor în rol secundar", în timp ce Martin McDonagh a triumfat la categoria "cel mai bun scenariu original", informează site-ul revistei Variety, potrivit Agerpres. 


Martin McDonagh a pierdut trofeul aferent categoriei "cel mai bun regizor", care a fost câştigat de cineastul mexican Guillermo del Toro, autorul filmului "The Shape of Water". Acest lungmetraj a fost un alt mare câştigător al galei de duminică seară, întrucât a obţinut trei trofee (cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună scenografie). 


Filmele "Blade Runner 2049" şi "Darkest Hour" au câştigat fiecare două premii. 


Frances McDormand a urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal purtând o rochie în nuanţe de roşu şi negru: "Aşa cum Martin ştie deja, eu am o mică problemă atunci când trebuie să mă conformez, dar vreau să ştiţi că sunt alături de surorile mele care poartă negru", a declarat actriţa vorbind despre ţinuta ei vestimentară, în contrast cu cele ale multor vedete din sală, care au purtat rochii complet negre, în semn de sprijin faţă de mişcarea Time's Up. 



Sam Rockwell a dedicat trofeul pe care l-a câştigat duminică seară regretatului actor britanic Alan Rickman, decedat în ianuarie 2016. 


Gary Oldman a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal graţie evoluţiei sale din filmul "Darkest Hour", în care l-a interpretat pe Winston Churchill. Starul britanic a primit trofeul din mâinile actriţei Salma Hayek, care a glumit şi a spus că premiul i-a revenit lui Frances McDormand. Acesta a fost primul premiu BAFTA câştigat de Gary Oldman din trei nominalizări pentru interpretare - a fost nominalizat anterior pentru rolurile din "Prick Up Your Ears", de Mike Leigh, şi "Tinker Tailor Soldier Spy", de Tomas Alfredson. Gary Oldman a câştigat în 1998 două premii BAFTA la categoriile "cel mai bun film britanic" şi "cel mai bun scenariu" pentru debutul său regizoral, "Nil by Mouth". 


Actorul britanic i-a mulţumit lui Winston Churchill, despre care a spus că "a trasat linia de conduită pentru integritate, onoare şi libertate pentru ţara lui şi lumea întreagă". Filmul "Darkest Hour" a câştigat premiul BAFTA şi la categoria "cel mai bun machiaj şi cele mai bune coafuri". 


În discursul lui de acceptare a premiului, Guillermo Del Toro a adus un tribut unor personalităţi legendare, precum Michael Powell, Emeric Pressburger, Charlie Chaplin, Stan Laurel şi scriitoarei Mary Shelley, despre care a spus că reprezintă sursele sale de influenţă din cultura britanică. Acesta a fost cel de-al doilea premiu BAFTA pentru cineastul mexican, care a câştigat trofeul pentru cel mai bun film străin în 2007 cu pelicula "Labirintul lui Pan". 


Allison Janney a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar graţie interpretării sale din filmul "I, Tonya". 


Unul dintre protagoniştii filmului "Black Panther", lansat weekendul trecut în lumea întreagă, actorul britanic Daniel Kaluuya a câştigat premiul BAFTA la categoria Rising Star, singurul trofeu atribuit pe baza voturilor exprimate de public. 


Gala premiilor BAFTA, organizată pentru al doilea an consecutiv la Royal Albert Hall, a fost prezentată în premieră de actriţa de comedie Joanna Lumley, cunoscută pentru interpretarea personajului Patsy din serialul de televiziune "Absolutely Fabulous". 


Joanna Lumley a preluat rolul de gazdă principală a galei BAFTA de la Stephen Fry, care, începând din 2001, a prezentat evenimentul de 12 ori. 


Actriţa britanică a adus o notă de prospeţime acestei gale, fiind protagonista unui montaj amuzant, ce o prezenta în timp ce interacţiona cu mult umor cu o serie de artişti nominalizaţi la premiile din 2018. 


După un show acrobatic susţinut de compania Cirque du Soleil, preluat din spectacolul "OVO", Joanna Lumley a urcat pe scena de la Royal Albert Hall şi a dezvăluit că aceeaşi sală a găzduit în urmă cu 100 de ani un eveniment care celebra feministele din Mişcarea Sufragetelor, ale căror acţiuni au adus femeilor din Marea Britanie dreptul de a vota la alegerile electorale. 


Lungmetrajul "Coco", produs de studioul Pixar, a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film de animaţie. Acesta a fost cel de-al şaptelea trofeu obţinut de Pixar, după introducerea premiului pentru animaţie în programul galei, în 2006. 


"I Am Not Your Negro", de Raoul Peck, a fost desemnat cel mai bun documentar, iar lungmetrajul "The Handmaiden", regizat de Park Chan-wook, s-a impus la categoria "cel mai bun film străin". 


James Ivory a primit premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat graţie filmului "Call Me By Your Name". 


Celia Imrie a prezentat un premiu BAFTA special - pentru contribuţii deosebite aduse cinematografiei britanice -, anunţat anterior începerii galei de către organizatori, care a fost atribuit National Film and Television School (NFTS) din Marea Britanie. 


Ridley Scott a fost recompensat cu BAFTA Fellowship, cea mai înaltă distincţie atribuită de organizatori. Veteranul regizor şi producător britanic a fost întâmpinat de spectatori cu ovaţii şi aplauze în picioare în momentul în care a urcat pe scenă. Cineastul i-a adus un omagiu fratelui său, Tony Scott, care a murit în 2012. 


Premiul i-a fost înmânat de Kenneth Branagh şi de preşedintele BAFTA, ducele de Cambridge. 


Cei mai mulţi dintre participanţii de la eveniment au purtat ţinute vestimentare negre şi insigne cu sigla mişcării Time's Up. Actriţele Gemma Arterton, Tessa Thompson, Gemma Chan şi Naomie Harris au venit însoţite de activişti care militează pentru drepturile femeilor. 


Ducesa de Cambridge, respectând protocolul regal care interzice membrilor familiei regale din Marea Britanie să adopte atitudini politice în chestiuni publice, a purtat o rochie amplă într-o nuanţă închisă de verde.

Galerie foto