Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Filmul romanesc "Ilegitim", elogiat de critici la Festivalul de Film de la Berlin. "Ii va soca pe cei mai sensibili"

Potrivit ziarului Le Figaro, "regizorul nu aluneca in capcanele unui film tezist, nu-si judeca personajele si semneaza un film provocator". Acelasi critic remarca si "distributia remarcabila" a filmului.

Filmul romanesc  Ilegitim , elogiat de critici la Festivalul de Film de la Berlin.  Ii va soca pe cei mai sensibili

In alta ordine de idei, doi dintre cei mai sarmanti actori britanici, Colin Firth si Jude Law, sunt vedetele filmului "Genius", una dintre cele 18 pelicule care isi disputa Ursul de Aur.

"Ilegitim", al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, a avut marti o proiectie rezervata cronicarilor internationali. Iar recenziile nu s-au lasat asteptate.


"Spectatorul este atras intr-o drama familiala convingatoare, care demonstreaza cat de usor este sa judeci din exterior si cum perspectiva lucrurilor se schimba atunci cand esti in centrul povestii", scrie criticul site-ului Cineuropa.
Iar cei de la Screen International cred ca "este foarte probabil ca filmul sa-i socheze pe spectatorii mai sensibili si sa declanseze dezbateri patimase despre moralitate, incest si afectiunea fraterna".


In acest timp, in competitia de la Berlin intra noi titluri. Colin Firth si Jude Law au adus pe ecrane povestea lui Max Perkins, unul dintre cei mai faimosi editori americani, si a relatiei sale tumultuoase cu scriitorul Thomas Wolfe, celebru pentru spiritul sau rebel.


Jude Law: "Cred ca eram ultima persoana din Anglia care nu-l cunostea si nu jucase vreodata cu Colin... Si asta chiar daca mereu i-am apreciat rolurile."


La conferinta de presa, Jude Law a fost intrebat cat de mult s-a chinuit sa deprinda accentul specific american al personajului: "Nu atat de mult cat ne-a chinuit pe noi."


Colegul sau, Colin Firth, a raspuns cu umor la intrebarea unei jurnaliste care i-a descris personajul drept "un tip retinut, care poarta costum".


Colin Firth: "Asta e costumul, il imbrac si gata.. Daca cineva vrea sa port un costum de baie barbatesc, daca cineva vrea sa ma "elibereze" de constrangeri... sunt gata sa ma "dezlantui".