marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Filmele lunii decembrie la cinema: ultimul film din seria The Hobbit, evenimentul cinematografic al sfarsitului de an. Ce alte productii merita sa vezi

Sfarsitul de an aduce in cinematografe ultimul film din serie The Hobbit, The Battle of The Five Armies, considerat evenimentul cinematografic al finalului de an. Fanii isi vor lua adio definitiv de la eroii din Middle-Earth din seriile create de Peter Jackson. Fanii care prefera alte genuri il regasesc pe Robert Downey Jr intr-un rol serios, in drama de familie "The Judge". Nu trebuie sa ratati thriller-ul Nightcrawler, considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului. Iata ce productii se lanseaza in cinematografele din Romania in luna decembrie.

Filmele lunii decembrie la cinema: ultimul film din seria The Hobbit, evenimentul cinematografic al sfarsitului de an. Ce alte productii merita sa vezi

The Judge
Regie: David Dobkin
Distributie: Robert Downey Jr, Robert Duvall
Data: 5 decembrie

 

Robert Downey Jr. lasa putin deoparte armura lui Iron Man pentru un thriller captivant, cu o disitributie impresionanta. The Judge este o drama de familie, despre un procuror din Chicago care se intoarce in orasul sau natal pentru a-si apara tatal instrainat, acuzat de crima. Robert Duvall joaca rolul tatalui tiran si un om temut in orasul sau. O inmormantare in familie il va aduce pe Robert Downey Jr inapoi la familia sa, insa o crima suspecta il va tine mai mult decat isi doreste.

 

 

 

Nightcrawler
Regie: Dan Gilroy
Distributie: Jake Gyllenhaal

 

In Nightcrawler, Gyllenhaal joaca rolul unui jurnalist independent, care isi cauta un loc de munca si care se confrunta cu lumea murdara si periculoasa din spatele jurnalismului de investigatii si cele mai dure cazuri.

 

St. Vincent
Regie: Theodore Melfi
Distributie: Bill Murray, Melissa McCarthy
Data: 5 decembrie

Originalul actor Bill Murray face echipa cu Ted Melfi (care este la debutul sau drept regizor si scenarist) pentru „Sf. Vincent” –povestea unui baietel care dezvolta o prietenie neobisnuita cu artagosul batran care locuieste in casa de alaturi. Maggie (Melissa McCarthy) este o mama singura care se muta intr-o noua casa in Brooklyn cu fiul ei in varsta de 12 ani, Oliver (Jaeden Lieberher).

 

Fiind obligata sa lucreze peste program, ea nu are de ales decat sa-l lase pe Oliver in grija vecinului lor, Vincent (Bill Murray), un pensionar badaran, cu o inclinatie spre alcool si jocuri de noroc. Astfel, se naste o prietenie ciudata, in aceasta pereche improbabila. impreuna cu o dansatoare erotica gravida numita Daka (Naomi Watts), Vincent il ia pe Oliver cu el peste tot unde se opreste de-a lungul unei zile – pista pentru curse, clubul de striptease, barul Local. Vincent il ajuta pe Oliver sa creasca, in vreme ce Oliver incepe sa vada in Vincent ceva ce nimeni altcineva nu poate vedea: un om neinteles cu o inima buna.

Filmul „Sf. Vincent / St. Vincent” este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 5 decembrie 2014.

 


Paddington
Regie: Paul King
Distributie: Nicole Kidman, Peter Capaldi, Ben Wishaw
Data: 5 noiembrie

 

Popularul ursulet din Peru, erou al mai multor carti pentru copii publicate in Marea Britanie, isi face aparitia pe marele ecran. Ajuns din junglele indepartate in mijlocul Londrei, Paddington spera sa-si gaseasca in sfarsit un camin. Chiar cand toate sperantele ii pareau naruite, simpaticul urs da peste familia Brown care il primeste in mijlocul ei. Viitorul pare luminos pentru Paddington, dar problemele incep cand il vede un taxidermist, iar acesta devine obsedat sa-l aiba pe micul Paddington in colectia sa de animale impaiate...

 


Exodus: Gods and Kings
Regie: Ridley Scott
Distributie: Christian Bale, Joel Edgerton
Data: 12 decembrie

 

Ridley Scott ne poarta in vremuri imemoriale, descriind in premiera lunii decembrie exodul evreilor din Egipt, in cautarea Pamantului Fagaduintei, sub conducerea lui Moise (Christian Bale).Unul dintre cele mai captivante fragmente ale Bibliei are parte de o noua ecranizare, cu efecte speciale de ultima generatie. Locatiile de filmare au inclus un arid lant muntos din provincia spaniola Andalusia, studiourile Pinewood din Londra, dar si deserturile din Maroc.

 


 


Dumb and Dumber To
Regie: Bobby Farrelly, Peter Farrelly
Distributie:  Jim Carrey, Jeff Daniels
Data: 12 decembrie

 

Dupa 20 de ani, tantalul si gogomanul se intorc in Dumb and Dumber To, continuarea uneia dintre cele mai populare comedii in anii '90. In noua productie, Jim Carrey si Jeff Daniels vor putea fi vazuti in incercarea lor de a gasi un rinichi potrivit pentru transplantul de care are nevoie fiica nelegitima a lui Jeff Daniels.

 

 

The Hobbit: The Battle of The Five Armies
Regie: Peter Jackson
Distributie: Ian McKellen, Martin Freeman, Orlando Bloom
Data: 19 decembrie

 

The Hobbit: The Battle of the Five Armies se va lansa in cinemaotgrafele din SUA pe 17 decembrie 2014. Dupa ce Bilbo a ajuns impreuna cu dwarfii si Thorin la Erebor, vor putea acestia sa puna stapanire inapoi pe comoara si Erebor si sa-l infrunte pe dragonul Smaug? Titlul  The Hobbit: The Battle of the Five Armies se refera la batalie epica de la finalul romanului The Hobbit, in care dwarfii, elfii, oamenii si goblinii dar si vulturii giganti se lupta chiar la poaelele Muntelui Singuratic.

 

 

 

Annie
Regie: Will Gluck
Distributie:  Jamie Foxx, Quvenzhané Wallis, Rose Byrne
Data: 26 decembrie

 

 

Micuta actrita Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild), nominalizata la Oscar, o interpreteaza pe Annie, o copila orfana, dar optimista, care se dovedeste a fi suficient de tare ca sa reziste pe strazile New York-ului, in 2014. Abandonata de parintii ei, care initial au promis ca se vor intoarce intr-o buna zi, fetita duce o viata oribila alaturi de Miss Hannigan (Cameron Diaz), o mama vitrega si cainoasa la suflet. Dar totul capata o alta turnura cand potentul candidat la primaria New York-ului, Will Stacks (Jamie Foxx) – alaturi de isteata sa adjuncta, Grace (Rose Byrne) si consultantul sau de campanie, smecher si manipulator, Guy (Bobby Cannavale) – ia o decizie dictata de interese electorale: se va ocupa de aceasta fetita orfana! Stacks se lauda ca este ingerul ei pazitor, dar firea optimista a lui Annie si convingerea ca soarele va rasari si-n viata ei, vor arata ca de fapt, lucrurile ar putea sta chiar pe dos.

 

 

Alt Love Building
Regie: Iulia Rugina
Distributie: Dragos Bucur,  Adina Stetcu

 

Continuarea comediei de succes ,,Love Building”, filmul Alt Love Building este regizat de Iulia Rugina si ii aduce in rolurile principale pe Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol, alaturi de un nume de referinta in cinematografia mondiala, actorul Ben Cross. Si de aceasta data distributia filmului aduce pe marile ecrane 23 de absolventi ai scolii Actoridefilm.ro, actiunea din Alt Love Building desfasurandu-se acum in plina iarna, cu cateva zile inainte de Revelion. La sase luni de la prima editie a taberei de reparat relatii, ,,Love Building”, intalnim acum noua cupluri cu probleme si trei terapeuti cu probleme si mai mari, care atunci cand nu se sicaneaza se lupta cu demonii interiori si problemele trecutului. Acum nu mai e atat de simplu sa alerge catre mult ravnitul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Chiar daca au ajuns din nou intr-un ,,Love Building”, de data acesta va fi altfel.

 

Night at the Museum: Secret of the Tomb
Regie: Shawn Levy
Distributie: Ben Stiller, Robin Williams
Data: 26 decembrie

Aventurile celei de-a treia parti a seriei au loc in celebrul British Museum din Londra! in centrul atentiei se afla, ca de obicei, descurcaretul Larry (Ben Stiller), care va avea de furca din cauza unui faraon (Ben Kingsley) readus la viata cu ajutorul unei tablite magice. Larry va primi ajutor de la indragitul Theodore Roosevelt (Robin Williams), dar si de la curajosul Lancelot (Dan Stevens), pentru a-l face pe maleficul faraon sa se intoarca in mormantul sau...

 


 



Modifică setările cookies