marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Dory ne invata ca prietenii sunt familia pe care o castigi in viata: secretele animatiei fenomen din aceasta vara

Dupa 13 ani de la multipremiatul film „Finding Nemo / In cautarea lui Nemo”, regizorul Andrew Stanton a avut revelatia unei povesti nespuse – tot despre familie si prietenie –, pe care ne-o aduce acum pe marile ecrane, intr-o productie de animatie plina de aventura.
 

Dory ne invata ca prietenii sunt familia pe care o castigi in viata: secretele animatiei fenomen din aceasta vara

Personajul principal, Dory, e un peste care are probleme de memorie si, deci, uita cu usurinta multe lucruri. In mod uimitor, desi nu tine minte figurile pe care le-a intalnit in Ocean, de-a lungul vietii, are amintiri emotionale si senzoriale, cea mai pregnanta fiind cea de abandon si de pierdere.

Filmul „Finding Dory / In cautarea lui Dory” este distribuit de Forum Film Romania si a avut premiera pe 17 iunie 2016, in format 3D, varianta subtitrata, respectiv dublata.

Dory continua sa inoate


„Optimismul si altruismul lui Dory sunt de fapt un mecanism de aparare”, crede Stanton. „E o armura pe care o afiseaza ca sa scape de intrebarile celorlalti, dar si ca sa se protejeze de eventualele dezamagiri. Cand o cunoastem pentru prima data in «In cautarea lui Nemo» o auzim adesea cerandu-si iertare. Ea presupune ca problemele ei de memorie au consecinte si asupra celorlalti. Pentru mine e clar ca acolo e povestea, ca Dory merita sa aiba o stima de sine mai crescuta si ca noi trebuie sa-i aflam povestea”. „E o poveste despre familie”, afirma Ellen DeGeneres, actrita care ii da glas lui Dory. „E si o poveste despre curajul de a face ceea ce trebuie facut, chiar daca nu iti aduci aminte exact in ce consta asta.”

Ce ascunde veselia excesiva


Poate ca in „In cautarea lui Nemo”, Dory aparea ca fiind vesela si superficiala, dar ea, de fapt, are o latura profunda si sensibila, mai greu vizibila, dar care de data aceasta iese la lumina. Dory isi da brusc seama ca are parinti iubitori care au marea calitate de a avea incredere in ea, sentiment de care ea isi aduce aminte precis. Imediat, insa, se contureaza si sentimentul abandonului – e si normal, Dory s-a pierdut de parinti in copilarie. De cand se stie strabate Oceanul, dar fara tinta si fara sa stie de ce.

„Dory uita detalii ca numele lui Nemo, dar are o memorie emotionala perfecta – stie, de exemplu, cat de mult ii iubeste pe Nemo si pe Marlin. De asemenea, stie ca-si iubeste parintii”, explica producatoarea Lindsey Collins. „De fapt, misterul problemelor ei de memorie e cheia povestii”, potrivit scenaristei Victoria Strouse. „Memoria e unul dintre fundamentele familiei – amintirile tuturor acelor interactiuni, ale tuturor acelor experiente care ne slefuiesc personalitatea! Dory are astfel de amintiri la nivel profund, iar accesarea lor e extrem de importanta pentru calatoria in care porneste si de-a lungul careia descopera ca nu este atat de tulburata pe cat se credea.”

Dory se aventureaza in necunoscut alaturi de prietenii care ii sunt a doua familie si ajunge la Acvariul din California unde spera sa fie parintii ei, iar aici isi face repede noi prieteni dragi, largindu-si familia adoptiva, in timp ce o cauta pe cea biologica.
 



Modifică setările cookies