Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Cate Blanchett: "Colaborarea cu Woody Allen a fost traumatizanta si insuportabila"

Apreciata actrita australiana Cate Blanchett a marturisit ca a trecut printr-un veritabil cosmar din cauza regizorului american Woody Allen in timpul filmarilor pentru 'Blue Jasmine', pentru care a primit insa in 2014 un Oscar si unul dintre Globurile de Aur, scrie luni portalul 'Direct matin', citand un interviu publicat in M, suplimentul magazin al ziarului francez 'Le Monde'.

Cate Blanchett:  Colaborarea cu Woody Allen a fost traumatizanta si insuportabila

"Prima zi a fost foarte violenta. Woody a venit la mine si a spus: a fost groaznic, ai fost oribila", a afirmat vedeta, care a avut impresia ca el vorbea despre o alta artista. 'Dar se referea la mine', a adaugat ea.
 

"Dupa 15 zile, a venit sa-mi explice ca nu-i placea nimic in filmul lui, nici decorurile, nici costumele, nici reperajul. Nimic nu mergea, cu exceptia mea. Pe scurt, imi cerea sa salvez pelicula", a rememorat actrita de 46 de ani. Ea a reusit sa depaseasca acele momente delicate si a realizat chiar o performanta remarcabila in intruchiparea unei burgheze din New York, ruinate si aflate in pragul unei caderi nervoase.

 

In prezent, desi si-a exprimat intentia de a-si consacra anul 2016 familiei si mai ales fetitei adoptate anul trecut, Cate Blanchett se afla deja in atentia publicului si a presei datorita rolurilor interpretate in 2015, care ar putea sa aduca nominalizari importante si chiar noi premii in CV-ul ei, deosebit de bogat din acest punct de vedere.

 

Sursa: Agerpres
 


Galerie foto