marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

15 filme geniale care nici macar nu au fost nominalizate la Oscar pentru Best Picture

Sunt zeci de filme geniale, excelente, unele chiar capodopere care insa nu au primit recunoastere din partea Academiei Americane de Film cu o nominalizare la Oscar la cea mai ravnita categorie - Best Picture. Sa vedem care sunt cele mai mari "gafe" ale Oscarurilor la aceasta categorie.

15 filme geniale care nici macar nu au fost nominalizate la Oscar pentru Best Picture

Multe dintre filmele considerate astazi adevarate valori, clasice, au esuat sa primeasca nominalizare la Oscar de-a lungul timpului la categoria cel mai bun film. Pe langa cele mai faimoase 15 astfel de filme din lista de mai jos, mai sunt si alte exemple care pot fi incluse la aceasta categorie:  Notorious (1946), To Catch a Thief (1955), Brazil (1985), Thelma and Louise (1991), Malcolm X (1992), Mulholland Drive (2001), Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), Shutter Island (2010).


 

1. Metropolis (1927)
Regie: Fritz Lang
Distributie: Brigitte Helm, Alfred Abel, Gustav Fröhlich

Capodopera regizorului Fritz Lang  nu a reusit sa prinda o nominalizare la Oscar, insa a ramas in istorie ca una dintre cele mai mari realizari cinematografice. Considerat primul mare film science-fiction din istorie, Metropolis  "este o experienta vizuala rara, care a fixat pentru tot restul secolului imaginea orasului futuristic ca un iad intre progresul stiintific si disperarea individului" a spus Roger Ebert in recenzia sa, incluzand Metropolist in topul celor mai bune filme din toate timpurile.



2. North by Northwest (1959)
Regie: Alfred Hitchcock
Distributie: Cary Grant, Eva Marie Saint, James Mason


Toate filmele lui Alfred Hitchock sunt geniale, insa este o mare nedreptate ca North by Northwest, considerat de multi critici ca cel mai complex film al genului thriller realizat vreodata, sa nu fi primit  nominalizare la Oscar pentru Best Picture. Totusi, North by Northwest (1959) a primit 3 nominalizari la categorii mai putin importante. Filmul cu Cary Grant in rol principal continua sa tina generatii intregi de cinefili in suspans.



3. Psycho (1960)
Regie:Alfred Hitchcock
Distributie: Anthony Perkins, Janet Leigh, Vera Miles

Psycho, marea creatie a lui Hitchcock a fost multi ani considerat drept cel mai bun film din istorie. Maestrul suspansului a creat o capodopera care si dupa jumatate de secol le da fiori cinefililor. Scena dusului a devenit poate cea mai iconica din cinematografie, insa Psycho n-a reusit la vremea sa sa se impuna ca cel mai bun film la Oscaruri unde nici macar n-a fost nominalizat la categoria cel mai bun film. Psycho a avut 4 nominalizari la alte categorii, cea mai importanta fiind pentru regie, insa n-a castigat niciuna.



4. 2001: A Space Odyssey (1968)
Regie: Stanley Kubrick
Distributie:  Keir Dullea, Gary Lockwood, William Sylvester


Capodopera lui Stanley Kubrick, considerata de multi critici drept cel mai bun film science-fiction facut vreodata, a fost trecuta cu vederea de Academia Americana de Film, care nu i-au oferit o nominalizare la categoria Best Picture, desi 2001: A Space Odyssey a primit alte nominalizari, inclusiv pentru regie. In final, a luat Oscar pentru cele mai bune efecte speciale. Dupa 45 de ani, filmul lui Kubrick isi pastreaza splendoarea si maretia care l-au transformat intr-o bijuterie si o creatie unica in istoria cinematografiei.


 

5. Aguirre: The Wrath of God (1972)
Regie: Werner Herzog
Distributie: Klaus Kinski, Ruy Guerra, Helena Rojo


Unii dintre cei mai mari si cunoscuti critici din lume considera Aguirre: The Wrath of God, al lui Werner Herzog drept cel mai bun film al tuturor timpurilor. Filmul lui Herzog, despre expeditia spaniola din secolul XVI in cautarea lui El Dorado, a ajuns azi sa fie considerat o capodopera, insa n-a reusit sa intre pe lista nominalizatilor la Oscar in 1973. Roger Ebert ramane impresionat de film si regizor: "In timpurile noastre, Herzog este cel mai vizionar regizor si cel mai obsedat de temele marete."


6. Mean Streets (1973)
Regie: Martin Scorsese
Distributie: Robert De Niro, Harvey Keitel, David Proval


Mean Streets este considerat primul mare film al lui Martin Scorsese, genial din punct de vedere stilistic. Filmul anunta nasterea unuia dintre cei mai mari cineasti ai lumii, Martin Scorsese, dar si una dintre cele mai frumoase si longevive colaborari de la Hollywood: Martin Scorsese - Robert De Niro. Mean Streets n-a intrat in cursa pentru Oscar, iar Scorsese a fost timp de 3 decenii cel mai nedreptatit regizor de la Hollywood. Abia in 2007, Academia Americana de Film l-a recompensat pe Scorsese cu Oscarul pentru regie pentru drama The Departed.



7. Being John Malkovich (1999)
Regie:Spike Jonze
Distributie: John Cusack, Cameron Diaz, Catherine Keener

Unul dintre cele mai originale filme facute vreodata este cu siguranta Being John Malcovich, regizat de Spike Jonze si scris de Charlie Kaufman. Desi are 3 nominalizari la Oscar, inclusiv pentru regie, niciuna n-a fost si pentru cel mai bun film al anului. Comedia bizara a fost ridicat in slavi de critici: "daca Being John Malcovich nu este nominalizat la Oscar, atunci membrii Academiei au nevoie de operatie pe creier" a scris Roger Ebert.
 


8. O Brother, Where Art Thou? (2000)
Regie: Joel Coen
Distributie: George Clooney, John Turturro, Tim Blake Nelson

Fratii Coen surprind cu fiecare fillm pe care il fac, iar unul dintre ele a fost O Brother, Where Art Thou?, o varianta moderna si inedita a celebrei epopei Odiseea a lui Homer. Umorul si originalitate au transformat filmul fratilor Coen intr-un clasic instant, cu 2 nominalizari la Oscar, insa doar pentru scenariu si imagine.


9. The Dark Knight (2008)
Regie: Christopher Nolan
Distributie: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart

Christopher Nolan a intrecut asteptarile tuturor cu The Dark Knight, a revolutionat genurile si cineamatografia, demonstrand ca se poate face un film popular fara sa isi piarda valoarea artistica. The Dark Knight nu este doar cel mai bun film cu super eroi, ci a reusit sa traseze noi standarde in cinematografie si sa creeze o poveste sumbra, filosofica si plina de insemnatate despre unul dintre cei mai iubiti eroi din lume: Batman. The Dark Knight nu si-a gasit locul pe lista filmelor nominalizate la Oscar, spre rusinea Academiei Americane, care in urmatorul an a extins lista la categoria Best Picture de la 5 la un maximum de 10. Filmul are totusi 2 statuete castigate: pentru interpretarea lui Heath Ledger si pentru sunet.



10. Rebel Without a Cause (1955)
Regie:Nicholas Ray
Distributie: James Dean, Natalie Wood, Sal Mineo

Este filmul care a influentat o generatie si care l-a facut pe James Dean o adevarata vedeta. Drama Rebel fara cauza / Rebel Without a Cause,  in care un tanar rebel care intra mereu in incurcaturi, ii determina pe parintii lui, preocupati de aparente, sa se mute in alt oras a primit nominalizari la Oscar pentru scenariu si interpretarile din rolurile secundare, insa nu si pentru cel mai bun film.  Filmul regizat de Nicholas Ray a devenit un simbol al rebeliunii, al tinerilor generatiei din anii '50 care se simteau neintelesi de cei mai in varsta.


11. Blade Runner (1982)
Regie: Ridley Scott
Distributie: Harrison Ford, Rutger Hauer, Sean Young

Roboti, androizi, masini care zboara, ploaie acida. La lansare, Blade Runner era considerat filmul care arata viitorul peliculelor science fiction si a schimbat cu totul fata cinematografiei. Imaginea Los Angeles-ul din 2019 cu care deschide pelicula este una iconica pentru lumea filmului. In 1982, favoritele SF ale publicului erau E.T., unul dintre cele mai populare filme ale lui Steven Spielberg, The Thing al lui John Carpeter si  Star Trek: The Wrath of Khan. Blade Runner era considerat o ciudatenie, tocmai pentru ca iesea din tipare si aducea o noua perspectiva asupra modului in care trebuie sa arate un film de acest gen. Fara sa aiba mare succes in box-office, Blade Runner n-a fost un film cu mare priza la public. Dar, in timp, a reusit sa fie considerat o capodopera si printre filmele care a influentat cel mai mult cinematografia moderna. Filmul a primit nominalizari doar pentru efecte speciale si decoruri.

 

12. Seven (1995)
Regie:David Fincher
Distributie: Morgan Freeman, Brad Pitt, Kevin Spacey

Nici capodopera lui Fincher nu a fost nominalizata la Oscar pentru Best Picture desi a fost unul dintre cele mai bune filme din 1995 cand pe lista nominalizatilor la categoria cel mai bun film au ajuns filme ca Bebe si Sense and Sensibility. Povestea a doi detectivi din departamentul criminalistica ce se afla in cautarea unui ucigas ce isi alege victimele in functie cele 7 pacate capitale este un thriller inteligent creat, cu o atmosfera neagra si care te poate tulbura in multe momente.



13. The Usual Suspects (1995)
Regie: Bryan Singer
Distributie: Kevin Spacey, Gabriel Byrne, Chazz Palminteri


Ramane si azi un mister cum nu a primit nominalizare la categoria cel mai bun film, desi Kevin Spacey a luat Oscarul pentru rolul sau. O pelicula plina de suspans si mister, cu elemente de film-noir, care aminteste de stilul din perioada clasica a Hollywood-ului. Bryan Singer reuseste sa creeze un film intunecat, splendid regizat si cu un scenariu inteligent ce te va tine intr-un suspans total de la cap la coada.



 

14. Fight Club (1999)
Regie: David Fincher
Distributie: Brad Pitt, Edward Norton, Helena Bonham Carter

"Daca as avea un cent pentru fiecare persoana pe care am jignit-o cu acest film, as cumpara negativul de la Rupert Murdoch. Am fost nascut sa fac acest film!" a declarat David Fincher despre pelicula care a evoluat de la dezastru, cum a fost numita la lansarea din 1999, la capodopera. Fight Club este un film-cult american, adaptat dupa romanul omonim al scriitorului Chuck Palahniuk. Edward Norton interpreteaza rolul unui tanar insomniac, exponentul cetateanului universal, nemultumit de slujba sa administrativa de birou. Plin de brutalitate, umor negru si interpretari fantastice, filmul ramane intiparit in memorie pentru cum arata agresivitatea masculina primara intr-o forma noua si socanta de terapie.
 


15. The Matrix (1999)
Regie: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Distributie: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss

Matrix a facut pentru filmele science fiction in '90 ce a facut Blade Runner pentru ele in '80. A luat 4 Oscaruri la categorii mai putin importante ca efecte speciale, sunet, montaj, insa merita sa fie recunoscut de Academia Americana si la categoria cel mai bun film. Matrix este filmul de la care se astepta sa fie deschizator de noi frontiere in cinematografie. Filmat cu o tehnologie revolutionara in domeniu, aceasta pelicula a ramas peste ani ca filmul ce creeaza tot ce imaginatia noastra ar putea vreodata sa vrea realizeze.



Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies