Jurnalist de profesie, romancier prin vocatie, Hunter S. Thompson  a petrecut o parte infima din viata sa agitata la San Juan in Porto Rico la inceputul anilor 1960. Erau vremurile cand opera cu cantitatile din ce in ce mai mari de alcool, in special de rom, dar in care LSD-ul, mescalina sau cocaina ii erau ca si necunoscute. Aceste experiente au fost filtrate fictiv prin ochii lui Paul Kemp, un alter ego al autorului, publicate 40 de ani mai tarziu si ecranizate in 2011 in regia lui Bruce Robinson, un domn care n-a mai stat la carma unei pelicule de aproape 20 de ani. 

   Ce trebuie sa stabilim de la bun inceput e ca adevaratul autor al lui The Rum Diary este de fapt actorul principal, Johnny Depp, cel care a gasit manuscrisele, un fan declarat al scriiturii lui Thompson si mai mult decat dornic de a-l aduce pe autor iarasi in fata publicului (Depp a fost vioara intai si in Fear and Loathing in Las Vegas), chiar cu riscul interpretarii unui personaj la jumatatea varstei sale reale. Thompson avea 22 de ani in 1960, Depp se apropie cu pasi repezi de jumatate de centenar.

   Asadar Paul Kemp, un aventurier deghizat jumatate in ziarist cu CV scornit, jumatate in scriitor care isi cauta inca vocea, aterizeaza in visul tropical al Americii inscrise deja pe drumul obezitatii: o insula paradisiaca cu plaje sublime – lucru care se vede destul de clar si din pelicula, numai buna de fraierit bastinasi si de dat tunuri hoteliere. Desi nu se poate abtine de la mici intepaturi politice – aflam de exemplu ca liberalul este un comunist educat care vorbeste ca un negru – Rum Diary nu intra nicaieri pe fagasul unui manifest  adevarat. Si spre final, cand spectatorul asteapta o lovitura ziaristica de rasunet, lucrurile refuza incredibil sa se intample. 

   Pe o alta latura filmul dezvolta un triunghi amoros intre Kemp, Chenault, o femme fatale in interpretarea lui Amber Heard (ati vazut-o recent in Drive Angry),  si afaceristul veros Sanderson – un Aaron Eckhart cam subfolosit. Aici lucrurile nu sunt explorate suficient. Chenault are in permanenta un aer gonflat,  iar idila se termina in coada de peste cand Kemp, Don Juan-ul de ocazie, o postura cu care Depp e familiarizat cinematografic, se trezeste abandonat fara o explicatie.  Ironia e ca desi in film traim vremuri in care aventura e inca palpabila, nimic cu adevarat aventuros nu pare sa se materializeze.

   Si totusi The Rum Diary are sanse bune sa castige inima spectatorului prin cateva momente de comedie iesite din tipar. Kemp e sarmant – nu stiu daca Depp mai poate fi si altfel decat sarmant, Moburg in interpretarea lui Giovanni Ribisi  e un personaj secundar dintre cele mai excentrice vazute pe marele ecran, dialogurile cu dublu sens abunda, situatiile hilare sunt lasate sa se rostogoleasca in voie, iar atmosfera fermecatoare si lejera, bine imbibata de alcool, explica cumva natural o naratiune modesta. Eu unul am iesit din sala gandindu-ma cat de aproape de Kemp/Thomson ar fi fost un Charles Bukowski traind in Caraibe.

Verdict: 3/5, bun

Pentru: spirite libere