marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Prometheus: unul dintre cele mai bune filme SF din ultimii 5 ani

Prometheus, promovat ca cel mai asteptat film al anului a ajuns in sfarsit in cinematografe. Dupa ce s-a terminat tot acest hype construit in jurul lui, concluzia nu poate fi decat una singura: Prometheus este unul dintre cele mai bune filme SF din ultimii 5 ani.

Prometheus: unul dintre cele mai bune filme SF din ultimii 5 ani

Dupa 3 decenii fanii seriei Alien, se pot bucura de maestria regizorului Ridley Scott, care a creat cel mai infricosator monstru din cinematografie.

Prometheus isi poarta spectatorii intr-un univers creat superb vizual, cu personaje engimatice, in care raspunsurile si intrebarile nu sunt o certitudine. Si daca va imaginati ca nu o sa mai fiti speriati niciodata ca atunci cand ati vazut Alien, Ridley Scott va pune la incercare inca o data, cu scene impresionante si momente tensionante.


Ridley Scott este unul dintre cei mai mari regizori din lume si  Prometheus se ridica la nivelul asteptatilor. Britanicul n-a asteptat degeaba 30 de ani pentru a reveni intr-un univers misterios, pe care tot el l-a creat in 1979, cand a lansat Alien.

Scott este un maestru in a crea atmosfere apasatoare, sumbre si a construi gradat suspansul. Desi este al treilea film SF din cariera sa, Scott este un geniu in a te face sa transpiri de frica la fel ca personajele sale haituite si inspaimantate.

In 1979, Alien ii lasa muti pe spectatori. Dupa 33 de ani, Alien este cel mai bun film horror-SF din istorie, care a creat cea mai dura eroina, Ellen Ripley si cel mai infricosator monstru , Xenomorph-ul Alien. Desi s-au facut 3 filme in plus, intrebarile au ramas fara raspunsuri.


Prometheus nu incearca atat de mult sa ofere raspunsurile la intrebarile anterioare, ba din contra, naste noi intrebari, la care raspunsurile raman ascunse in mister. Si tocmai asta ii ofera o doza de farmec filmului, care este modelul pentru un blockbuster SF inteligent, perfect pentru era contemporana. De vazut cu atentia scena de deschidere si cea finala, doua momente care te lasa fara cuvinte.


Actiunea din Prometheus se desfasoara in jurul unui echipaj de exploratori, care descopera pe Pamant mai multe indicii despre originile omenirii  si pornesc intr-o calatoria in Univers, la bordul navei spatiale Prometheus. Dupa ce ajung pe planeta extraterestra, membrii echipajului incearca sa gaseasca orice fel de indiciu care sa ii indrepte catre creatori, numiti in film “Ingineri”, insa vor descoperi mai mult de atat si vor fi nevoiti sa intre intr-o lupta inspaimantatoare pentru a salva rasa umana.

 

Scott a reusit sa aduca numai nume mari in acest film. Charlize Theron este de gheata si misterioasa in rolul lui Meredith Vicker, reprezentatanta companiei Weyland pe nava Prometheus, Noomi Rapace este modelul perfect al individului condus de credinta in rolul luI Elizabeth Shaw, eroina principala. Poate ca personajul lui Theron ar fi trebuit integrat mult mai mult in poveste, pentru ca intentiile ei raman invaluite in mister pana la final. Pentru cei care cred ca Shaw este a doua Ripley se insala, iar comparatia lui Prometheus cu Alien ar trebui lasata in urma, pentru a te bucura cu adevarat de acest film. Alien nu poate fi atins si nici nu trebuie privite in oglinda filmele, pentru ca sunt destul de diferite.


Insa de departe, cel mai fascinant personaj este al androidului David, interpretat magistral de irlandezul Michael Fassbender. Cu miscari aproape mecanice, fara sa simti ca respira sau clipeste, David aduce aminte de Ash si Bishop, cei doi androizi din primele doua filme Alien, dar si de Rutger Hauer in Blade Runner. Si totusi, sunt scene in care David pare mai uman decat orice alt personaj, iar interpretarea lui Fassbender este  electrizanta. Replicile sale filozofice ca "big things have small beginnings" si modul in care invata sa interactioneze cu oamenii privind "Lawrence of Arabia" sunt deliciul filmului. Un actor surpriza este Guy Pearce, pe care cu greu il veti recunoaste in film, in rolul creatorului companiei Weyland.

Chiar daca nu isi poate depasi propriile standarde impuse cu Alien, Prometheus nu isi dezamageste fanii si le ofera mister, le provoaca gandirea si ii lasa dornici pentru o noua aventura, care nu poate insemna decat un prequel. Scott insista de aceasta data pe mitologie si simboluri si mai putin pe stiinta si raspunsuri corecte. Nimic nu e corect sau gresit cand vine vorba de credinta invidului intr-o forta superioara.

Prometheus este extraordinar si magnific pentru ca pe langa peisajele care iti taie rasuflarea, efectele speciale deosebite, atmosfera sinistra si decoruri impresionante,  filmul naste noi intrebari si isi indreapta spectatorii catre intrebari existentiale ca de unde venim, cine suntem si incotro ne ducem? Scott nu ofera decat o parte din raspuns, iar asta este poate cel mai puternic punct al filmului: o sa aflam vreodata adevarul cu privire la existenta si geneza omului? Si daca da, ne va multumi raspunsul primit?

 

 

 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies