S-a vorbit si s-a scris atat de mult pe seama declaratiilor lui Lars von Trier de la ultima editie a festivalului de la Cannes, cele care i-au adus si excluderea din festival, incat s-ar putea sa uitati ca exista un film, scris si regizat de von Trier, care merita timp si atentie si care ruleaza zilele acestea in cinematografele de la noi:  Melancholia. Singurul avertisment cu care e bine sa porniti la drum in a-l privi este ca sunt sanse mari sa va incerce post-vizionare cateva trairi  neobisnuite: de la un vacuum interior bizar la senzatia unui plans fara lacrimi.

Primele 10 minute, un colaj de momente suprarealiste, filmate in slow motion si cu o coloana sonora oferita de preludiul primului act din opera Tristan si Isolda de Richard Wagner – tema care insoteste in permanenta pelicula, e unul dintre cele mai puternice, captivante, subtile si atotcuprinzatoare videoclipuri pe care le poti vedea intr-o viata de om. Microcosmosul in cadere libera – pasarile cad, corpurile umane se scufunda in gesturile lor banale – si  macrocosmos in imagini incredibil de spectaculoase a planetelor contopindu-se in distrugere.

Urmeaza, vreme de 2 ore, o dezvoltare lent meticuloasa a relatiei dintre doua surori – Justine si Claire. Prima parte, dedicata lui Justine, e portretul cinematografic al depresiei. Justine e iubita, mireasa si proaspat promovata in cariera. Privirea exterioara ar echivala asta cu fericirea. Schismele familiale cu nuante grotesti sunt primele care prefigureaza realitatea interioara. Zambetul aparent autentic e inlocuit de cel fals obositor, iar chipul perfect al lui Justine se desfigureaza treptat pana la caderea verdictului implacabil. Nuditatea, sexualitatea sau elementul scatologic nu lipsesc, dar von Trier insusi se afla intr-o postura vlaguita de energie. Ceea ce inseamna ca se bazeaza si mai mult pe Kirsten Dunst. Cand te gandesti ca pentru rolul principal au mai fost vehiculate numele lui Penelope Cruz sau Olga Kurylenko, realizezi cat de diferit putea fi rezultatul – pentru ca Dunst, care a trait ea insasi o cadere depresiva in 2008, este pur si simplu p-e-r-f-e-c-t-a in acest rol.

Finalul  Melancholiei e dedicat dezintegrarii celuilalt personaj feminin principal, Claire, in interpretarea lui Charlotte Gainsbourg. In cazul ei, universul fals perfect – familia perfecta, casa perfecta, proprietatea perfecta – se precipita sub impactul, mai intai psihologic, iar apoi fizic, al unui corp ceresc de o frumusete rara care se apropie de Pamant.

Verdict: 4/5, excelent

Pentru: cinefili de categorie grea