N-am mai prins un film italian in cinematografele noastre de la Mine Vaganti incoace.  Atunci ma amuzam teribil cu un joc de cuvinte potrivite, inventat pentru a descrie filmul lui Ozpetek, spunand “italianul, chiar si gay, se uita dupa femei”. Acum, la finalul vizionarii lui Gianni e le donne, o poveste tot despre iubiri, dar cu un erou intre varsta a doua si a treia, as reformula putin lucrurile: “italianul pensionat, de iubit nu s-a lasat”.

   Gianni Di Gregorio este in Gianni e le donne un scriitor simpatic, un regizor cumintel si un actor nepotrivit. Povestea eroului sau e una simpla, ba chiar s-ar putea spune fara eroare una care nu duce nicaieri, relaxata ca ton – desi daca ai chef sa filozofezi pe cateva teme gen dictatura tineretii si tirania frumusetii ai avea loc sa o faci, spusa intr-un ritm molcom asezonat just la varsta lui Gianni si, cel mai important, pigmentata cu momente comice de o naturalete surprinzatoare. Intr-o lume in care totul trebuie sa fie si mai mare, si mai spectaculos, si mai exagerat, intamplarile traite de proaspatul pensionar se invart intr-o zona neasteptata a firescului. 

   Gianni e painea lui Dumnezeu, un sot model, un fiu atent, un tata de treaba, un vecin saritor, ati prins ideea. Din pacate insa pentru el, cei, mai bine zis cele din jurul sau profita la maxim. Ii toaca pensia, il alearga care incotro, ii iau pana si cafeaua de la gura. Iar pentru un italian cafeaua e sacra. Cel mai tare din toata lista feminina il calareste mama lui nonagenara, bogata si egoista. O combinatie ucigatoare intr-o interpretare de-ti vine sa o strangi de gat oferita de Valeria De Franciscis. 

   Gianni e atat de nenorocit incat nu poate decat sa iti fie simpatic. Satul de cat profita altii de el, si impins de la spate de amicul sau cel mai bun, el decide sa-si caute o amanta. Evident ca da gres in cele mai lamentabile feluri. Misiunea se dovedeste imposibila in primul rand pentru ca el e in esenta un romantic cu nostalgii. Totul culmineaza cu un exces toxicologic neintentionat.

   In postura de regizor Gianni Di Gregorio se dovedeste sensibil la decolteurile generoase, dar se abtine de la alte artificii. Pentru povestea simpla pe care o spune, e de inteles. Tonul nu aluneca nicaieri in lacrimogen sau penibil, ci se pastreaza intr-o zona ludica punctata de cateva acorduri instrumentale clasice. Cu prezenta fizica a actorului Gianni Di Gregorio e o problema. In primul rand arata mai trecut decat o cerea rolul. Inclusiv toate amantele sale posibile, chiar si iubita din tinerete, par mai proaspete decat el cu cel putin o decada, iar trasaturile actorului mi-l aseaza mai degraba in categoria unui mafiot pensionat decat a unui pensionar de treaba. Intr-unul din rolurile posibilelor amante o veti regasi pe compatrioata noastra Kitty Cepraga, aici ingrijitoarea bulgaroaica (!) a mamei lui Gianni. 

   Verdict: 3/5, bun

   Pentru: cei dornici sa se relaxeze